O aeronavă Tarom a aterizat de urgență din cauza unei amenințări cu bombă. Avionul efectua o cursă pe ruta București Tel Aviv
Tarom informează că avionul care efectua cursa RO154 Tel Aviv – București. A aterizat la Istanbul la ora locală 03:30. La bord se aflau 88 de pasageri, iar în final, amenințarea cu bombă s-a dovedit falsă.
„Compania TAROM informează că din cauza unui avertisment referitor la existenta unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 03:30, în urma deciziei luate de către comandantul de zbor, care respectă procedurile standard pentru astfel de situații. La bord se aflau 88 pasageri”, se arată în comunicat
Anul trecut, Compania Tarom a fost afectată la Timișoara din cauza unei amenințări cu bombă.
O ameninţare falsă cu bombă a pus pe jar autorităţile, atunci. Echipajul cursei Carpatair, care circula pe ruta Torino – Timişoara, a făcut o aterizare de urgenţă. „Ofiţerii de la controlul traficului au anunţat piloţii avionului Saab 2000 că există la un dispozitiv care poate exploda”, a declarat Dan Idolu, directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.
Traficul pe aeroportul a fost reluat la 45 de minute după aterizarea de urgenţă. „Avionul a fost tractat într-o zonă sigură şi urmează verificări suplimentare. Cursa Bucureşti – Timişoara a agenţiei TAROM este singura a cărei decolare a fost întârziată de această ameninţare”, a mai precizat directorul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia”. Serviciul Român de Informaţii face verificări pentru a identifica autorul apelului fals.