Partidul Forța Dreptei strânge semnături pentru revizuirea Constituției cu privire la calculul pensiilor. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban citat de Agerpres. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectului legii pensiilor speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Forța dreptei nu a votat proiectul.
Parlamentarii Forţa Dreptei au votat împotriva acestei parodii penibile şi acestei păcăleli noi pe care o administrează actuala coaliţie către cetăţenii români. (Proiectul privind pensiile speciale – n.r.). În Constituţie se prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Pensiile speciale reprezintă un privilegiu pentru beneficiarii acestora. Obiectivul Forţa Dreptei este de a readuce litera şi spiritul Constituţiei în legea care reglementează calculul pensiei cetăţenilor români.
Concluzia la care am ajuns, este o decizie pe care a luat-o conducerea Forţa Dreptei este aceea de a iniţia revizuirea Constituţiei. Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să strângem numărul de semnături necesare, peste un milion de semnături, pentru iniţierea revizuirii Constituţiei în sensul introducerii în Constituţiei a unei explicitări a principiului egalităţii în faţa legii pentru ceea ce înseamnă calculul pensiei şi anume să introducem în Constituţie obligativitatea calculului pensiei pentru toate categoriile de angajaţi doar în baza principiului contributivităţii, a afirmat Ludovic Orban la Palatul Parlamentului.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat luni că proiectul legii privind pensiile speciale respectă atât solicitările Comisiei Europene, cât şi deciziile Curţii Constituţionale. Din opoziție, președintele USR a afirmat că proiectul adoptat astăzi este legea menţinerii pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un cancer care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din această societate, a afirmat Cătălin Drulă.
» Comisia Europeană solicită modificrea proiectului pensiilor speciale
Flux știri internaționale