DIICOT îi trimite în judecată pe frații Tate

Fratii tate
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

DIICOT îi trimite în judecată pe Andrew și Tristan Tate. Procurorii au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetățenie, britanică și americană, și doi cetățeni români

Andrew și Tristan Tate, împreună cu ceilalți doi inculapați sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor

  • Constituire a unui grup infracțional organizat
  • Trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate)
  • Viol în formă continuată (două acte materiale)
  • Acces ilegal la sistem informatic
  • Alterarea integrității datelor informatice
  • Instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe

Potrivit DIICOT, persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter.

Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor.

Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate și sechestrate): 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale sume de bani și criptomonede

Urmăriți Politic Media și pe Google News