Societatea civilă din România așteaptă ca legea pensiilor speciale să fie rezolvată în noua sesiune parlamentară. Aceasta începe astăzi. Parlamentarii se întorc de astăzi la muncă, potrivit unui comunicat publicat de Camera Deputaților.
Camera Deputaţilor este convocată luni, 4 septembrie, ora 16.00, în a doua sesiune ordinară a anului 2023, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.
Ședinţa Biroului permanent (vechea componenţă) va avea loc luni, începând cu ora 13.30, iar de la ora 16.00 se va întruni plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi, în şedinţa de plen, vor fi aleşi membrii noului Birou permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.
Reamintim că, potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare. Conform aceluiaşi Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi, se mai arată în comunicat
Așa cum am spus, o prioritate din această sesiune parlamentară este legea pensiilor speciale. Respectiv un act normativ stufos care trebuie pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale. De asemenea, se așteaptă ca parlamentarii să eleboreze şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Legea pensiilor speciale și legea salarizării unitare sunt esențiale pentru ca România să primească fonduri europene, informează Agerpres
Flux știri internaționale