Reacțiile la anunțul lui Nicolae Ciucă despre ruperea coaliției nu au întârziat să apară, iar Lucian Romașcanu a fost unul dintre cei care nu s-au ferit de ironie. „Astăzi, domnul general Ciucă a inaugurat o nouă tactică de front: a atacat prin retragere,” a spus Romașcanu, subliniind confuzia din spatele deciziilor recente ale liderului PNL.
Romașcanu a continuat să comenteze pe marginea anunțului lui Ciucă, afirmând că „domnul general, într-un ușor delir verbal, a decis să se retragă de la guvernare, rămânând totuși la guvernare.” Aceasta descriere neobișnuită ridică semne de întrebare despre coerența deciziilor politice din cadrul PNL, iar Romașcanu nu s-a sfiit să sublinieze dificultățile cu care se confruntă miniștrii PNL. „Greu să fii ministru PNL cu un președinte al partidului aflat în opoziție,” a adăugat el, cu un zâmbet ironic pe chip.
Acesta a evocat și contextul politic mai larg, observând că, „s-au văzut și mai grave, dar erau altele timpurile. Acum, ca să nu vadă finala prezidențială la televizor, tot partidul Brătienilor – aripa Băsescu s-a pornit într-o cursă cu final, totuși, cunoscut. Și neplăcut pentru PNL…”
Înainte de a-și lua „jucăriile și a pleca”, Romașcanu a amintit și de angajamentul lui Ciucă de a semna o lege referitoare la pensiile militarilor, avizată de miniștrii apărării și de interne. „Până se supără de tot, poate aruncă un gând și foștilor camarazi de carieră militară, cum n-au făcut-o ca ministru al apărării sau ca prim-ministru,” a concluzionat Romașcanu, lăsând să se înțeleagă că acțiunile lui Ciucă s-ar putea dovedi doar o mască pentru o realitate politică tumultoasă.
Flux știri internaționale