Cândva aliați și prieteni de nădejde în lupta împotriva „Băsismului”, Victor Ponta și Crin Antonescu sunt azi protagoniștii unui duel verbal în care nu mai e loc de amintiri frumoase sau pacte de coabitare. Amândoi candidează la președinție, amândoi se pretind „salvatori”, și amândoi par să fi uitat cât de asemănători sunt, în timp ce se înjură public mai ceva ca în ședințele de partid de după alegeri pierdute.
Crin Antonescu – reîncărcat politic după un deceniu de somn civic – își acuză fostul coleg de conspirații oculte și pacte cu Băsescu, cu un aer de om care tocmai a descoperit că a fost înșelat… în 2013.
„USL-ul s-a rupt din cauză că domnul Ponta a preferat o combinaţie tipică de deep-state, tipic ocultă, în complicitate cu Traian Băsescu”, a declarat Antonescu, probabil între două flashback-uri din vremea în care își dorea să fie președinte și să se culce devreme.
Victor Ponta – independent de partid, dar nu de istoria proprie – îl descrie pe Antonescu cu o naturalețe de tabloid:
„Antonescu era un leneș notoriu, un trădător de profesie, un om fără meserie și fără nicio limbă străină cunoscută, dar «bun de gură»!”.
Cu alte cuvinte, o poză în oglindă, doar că reflexia vorbește mai mult. Dacă-l asculți pe Ponta, Antonescu e întruchiparea ipocriziei – a înjurat PSD-ul cât a putut, apoi l-a slujit docil, în timp ce partidul îl ajută azi să-și plimbe campania cu autobuzul.
Să nu uităm un aspect esențial: când nu se urau, cei doi se iubeau politic. Și tot împreună și-au împins soțiile către Parlamentul European, acolo unde meritocrația se măsoară uneori în gradul de rudenie cu un lider de partid.
Crin Antonescu, care în timp ce cocheta cu ideea de a deveni președinte al României, a găsit de cuviință că Adina Vălean – soția sa – e cea mai potrivită să ne reprezinte la Bruxelles. Din 2007 încoace, doamna Vălean a bifat mandate europarlamentare și, între timp, a ajuns și comisar european. Coincidență? Noroc? Sau o înțelegere tipic… de familie?
Pe de altă parte, Victor Ponta n-a vrut să rămână mai prejos. Daciana Sârbu, soția sa, a pășit și ea pe aceeași cale europeană, tot în 2007. O carieră discretă, dar persistentă, fix în perioada în care Ponta făcea legea în PSD.
Ponta și Antonescu se prezintă ca alternative diferite, dar se oglindesc perfect unul în celălalt: ambițioși, reciclați, cu trecut comun și familii bine aranjate politic. Se ceartă zgomotos, dar istoria lor vorbește mai clar decât orice discurs de miting. Dacă nu i-ai ști de ieri, ai putea crede că sunt rivali. Dar când îți aduci aminte de USL, de soțiile ajunse la Bruxelles, de combinațiile pe care le numesc azi „trădări”, îți dai seama că această campanie e doar o reluare a aceluiași film. Doar cu mai puțin entuziasm și mai mult cinism.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea politică este, din păcate, perfect intenționată.
Flux știri internaționale