Sorin Grindeanu, ales președinte interimar al PSD după demisia lui Marcel Ciolacu. Consiliul Politic Național al PSD l-a desemnat pe Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al partidului, în funcția de președinte interimar, după retragerea lui Marcel Ciolacu. Grindeanu a fost ales cu 67 de voturi, învingându-l pe singurul său contracandidat, Daniel Băluță, care a obținut 14 voturi.
În primul său discurs în noua funcție, Grindeanu a transmis că direcția internă a partidului este clară: trecerea în opoziție, dar într-o formă „constructivă”. El a precizat că PSD este dispus să susțină în Parlament deciziile raționale și benefice pentru populație, indiferent cine va forma viitorul guvern.
„Opinia majoritară în interiorul partidului este de a intra în opoziție, dar o opoziție constructivă. Urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susținute în parlament. Viitorul guvern trebuie să aibă susținerea PSD-ului, în soluțiile raționale, logice și bune pentru români. Să vedem ce vor și ceilalți, cei care vor să se construiască o majoritate pro-europeană. Am primit un mandat deschis pentru negocierile cu președintele și cu alte partide politice. Suntem deschiși la orice soluție”, a declarat Grindeanu.
Amintim că Marcel Ciolacu a renunțat la conducerea partidului și la funcția de premier după primul tur al alegerilor prezidențiale, în contextul eșecului alianței de a-l propulsa pe Crin Antonescu în turul al doilea.
Flux știri internaționale