Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat invitația omologului rus Vladimir Putin de a merge la Moscova pentru o eventuală întrevedere, sugerând în schimb ca discuțiile să aibă loc la Kiev, transmite agenția dpa, citată de Agerpres
„Dacă vrea să discutăm, îl aștept la Kiev”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat postului american ABC News, difuzat sâmbătă.
Liderul ucrainean a explicat că deplasarea la Moscova este imposibilă în contextul în care Rusia continuă să lanseze zilnic atacuri asupra Ucrainei. În opinia sa, propunerea Kremlinului de a organiza întâlnirea în capitala rusă reprezintă doar o manevră de amânare.
„Nu pot merge la Moscova în timp ce țara mea este bombardată. Cum aș putea să merg în capitala unui stat agresor? Este clar pentru toată lumea și inclusiv pentru el”, a subliniat Zelenski.
Acesta a adăugat că nu are încredere în Vladimir Putin, acuzându-l că manipulează Statele Unite și folosește jocuri politice pentru a câștiga timp.
Zelenski a reiterat că este deschis la o întâlnire cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin, cu scopul de a discuta un posibil armistițiu. Surse oficiale de la Kiev au confirmat că cel puțin șapte state s-au oferit să găzduiască o asemenea reuniune, printre acestea numărându-se Turcia și trei state din zona Golfului, considerate neutre în conflict.
În cursul săptămânii, Putin a declarat că o întâlnire la Moscova ar fi posibilă doar dacă există perspective reale pentru un rezultat favorabil. Declarația vine în contextul în care președintele american Donald Trump a afirmat că încearcă să medieze o întâlnire directă între cei doi lideri, cu obiectivul de a opri războiul declanșat de Rusia în februarie 2022.
Sursă alternativă: Agerpers
Flux știri internaționale