Un tribunal din Bologna a aprobat extrădarea în Germania a unui cetățean ucrainean suspectat de implicare în atacul asupra conductelor de gaz Nord Stream, a anunțat luni avocatul apărării. Un al doilea suspect, tot ucrainean, a fost prins înm Polonia, insă autoritățiile au refuzat extrădarea sa
Serhiy K., în vârstă de 49 de ani, este considerat de autoritățile germane unul dintre principalii suspecți în organizarea exploziilor care, în 2022, au avariat grav conductele submarine ce transportau gaz din Rusia spre Germania, prin Marea Baltică.
Procurorii germani îl acuză de provocarea deliberată a unei explozii și de sabotaj împotriva ordinii constituționale. Ei au solicitat extrădarea pentru a-l judeca în Germania.
Decizia instanței din Bologna marchează o nouă etapă într-un proces juridic complicat. Inițial, extrădarea fusese aprobată în septembrie, dar avocatul lui Serhiy K., Nicola Canestrini, a contestat hotărârea la Curtea Supremă a Italiei. Aceasta a suspendat predarea suspectului în octombrie, invocând vicii de procedură și a trimis dosarul înapoi la Bologna pentru reanalizare de către un complet nou.
După hotărârea de luni, Canestrini a anunțat că va face o nouă contestație la Curtea Supremă de la Roma.
Serhiy K. a fost reținut la sfârșitul lunii august, în timp ce se afla în vacanță în Italia împreună cu familia. De atunci, se află în detenție într-o închisoare de maximă securitate din nordul Italiei.
Atacul asupra Nord Stream a avut loc în septembrie 2022, la șase luni de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
Mai multe explozii au fost raportate în apropierea insulei daneze Bornholm, afectând atât Nord Stream 1, cât și Nord Stream 2. Ulterior, au fost identificate patru scurgeri pe trei din cele patru conducte.
Nord Stream 1 era deja funcțională și livra gaz direct către Germania, în timp ce Nord Stream 2 nu a fost pusă în funcțiune din cauza războiului. Proiectul fusese o investiție strategică majoră pentru Moscova și Berlin, dar a fost aspru criticat pentru dependența pe care o crea față de gazul rusesc în Europa.
SUrsă: DPA
Flux știri internaționale