Președintele american Donald Trump a prelungit cu o zi ultimatumul pentru Iran cu privire la redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Trump a transmis pe rețelele sociale un mesaj concis: „Marți, ora 20:00, ora Coastei de Est!”.
Într-un interviu pentru presa americană, el a avertizat: „Dacă nu se iau măsuri până marți seara, nu vor mai avea centrale electrice și nici poduri în picioare”.
Anterior, Trump a folosit un limbaj vulgar și agresiv, scriind: „Deschideți nenorocita de strâmtoare, nebunilor, sau veți trăi în iad – doar priviți! Marți va fi în Iran Ziua Centralelor Electrice și Ziua Podurilor, toate într-una. Nimic nu se va compara cu asta!”, a afirmat președintele Trump
Oficialii iranieni au condamnat aceste declarații, catalogându-le drept un „joc periculos” care ar putea afecta civilii și constituie „instigare la crime de război”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, a declarat că amenințările lui Trump echivalează cu „instigare la crime de război”, iar Iranul rămâne hotărât să-și protejeze suveranitatea. Președintele Parlamentului iranian a avertizat că „mișcările iresponsabile” ale fostului președinte ar putea face „întreaga regiune să ardă”.
Reacțiile internaționale au fost puternice. Agnes Callamard, secretar general al Amnesty International, a descris mesajele lui Trump drept „revoltătoare” și a atras atenția asupra impactului asupra civiliilor:
„Civilii iranieni vor fi primii care vor suferi din cauza distrugerii centralelor electrice și a podurilor. Fără căldură, fără electricitate, fără apă, fără capacitatea de a se deplasa sau de a fugi – toate acestea le amenință dreptul la viață”.
Chiar și aliați anteriori ai lui Trump, precum fosta congreswoman Marjorie Taylor Greene, s-au delimitat de aceste declarații: „Acesta NU este ceea ce am promis poporului american în 2024. Nu aceasta înseamnă să facem America măreață din nou, aceasta este rău intenționat.”
Sursă alternativă: AlJazeera
Flux știri internaționale