Guvernul a aprobat astăzi creșterea salariilor pentru 1 milion de bugetari
Actul a fost adoptat în ședința de guvern de astăzi
Astăzi vom aproba creșterea salariilor în sistemul public. Este o creștere în concordanță cu disponibilitatea bugetară. Dw asemenea, este în conformitate cu discuțiile pe care le-am avut cu partenerii noștri sociali. Măsura vine ca urmare a deciziei pe care am luat-o la nivelul coaliției, a declarat Nicolae Ciucă
Prin această ordonanță vom acorda majorările salariale personalului plătit din fondurile publice prin modificarea și completarea Ordonanței de urgență Guvernului nr.130/2021. Practic, este vorba de acordarea unei pătrimi din diferența existentă în plată și nivelul salarial care ar trebui să fie ajuns, conform Legii 153 în anul 2022, a spus ministrul Muncii, Constantin Budăi
Avem o serie întreagă de reglementări care vin practic să îmbunătățească tot ceea ce am emis până acum în cadrul legal. Am efectuat în ultima perioadă mai multe deplasări în teritoriu. Am avut posibilitatea să discut cu cetățenii și cu autoritățile locale. Este foarte clar că avem nevoie ca acest dialog să continue. Trebuie fim în măsură să adaptăm și să facilităm toate liniile de acces, toate liniile de aprobare în termen cât mai scurt, a mai adăugat Ciucă
Impactul bugetar va fi de două miliarde de lei pentru acest an
Măsura va intra în vigoare de la 1 August
Sursa: Gov.ro
Flux știri internaționale