În spațiul public au apărut imagini cu ambasadoarea României la New Delhi dansând pe muzică tradiţională indiană
La eveniment au fost, de altfel, prezenţi mai mulţi ambasadori din alte state care au dansat
Clipul în care ambasadoarea României la New Delhi pare dansând poate fi vizionat AICI
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în iulie 2021 Decretul privind acreditarea Danielei-Mariana Sezonov-Ţane, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica India. De asemenea, are si calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Populară Bangladesh şi în Republica Federală Nepal. Ambele sunt cu reşedinţa la New Delhi, India
Daniela-Mariana Sezonov-Ţane spunea la preluarea funcției că este îndrăgostită de India
M-am îndrăgostit de India după descoperirea Vedelor şi Upanişadelor, prin intermediul operei poetice a lui Mihai Eminescu. Am optat pentru studiul limbii hindi şi al literaturii şi filosofiei indiene la Universitatea Bucureşti, făcând parte din primul grup de studenţi cunoscători de hindi din România post-comunistă. În 1992 am primit o bursă a guvernului indian pentru aprofundarea studiului limbii hindi, la Kendriya Hindi Sansthan (Institutul Central de Hindi) din Agra. Această bursă mi-a oferit oportunitatea să descopăr India la vârsta de 22 de ani. Pe durata misiunii mele în India, am descoperit frumuseţea şi dificultatea muncii în domeniul umanitar
Daniela-Mariana Sezonov-Ţane a lucrat la Ambasada României din New Delhi încă din anul 2000. A avut mai întâi gradul diplomatic de secretar III și apoi de secretar II. La începutul carierei s-a ocupat de domeniul culturii
Mai multe clipuri de la eveniment:
Sursă alternativă: MAE
Flux știri internaționale