Marcel Ciolacu a declarat că se simte „jenat” ca să fie evaluat de Klaus Iohannis

Ciolacu Iohannis
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Marcel Ciolacu a declarat că se simte „jenat” ca să fie evaluat de Klaus Iohannis, ca și cum ar fi fost chemat la tabloul de onoare al președintelui. Premierul a făcut referire la observațiile președintelui privind postul de Comisar obținut de România în Comisia Europeană, spunând că „negocierea pentru această poziție a fost realizată la nivel de prim-ministru.”

Iohannis a fost foarte clar: „Întrebați-l pe prim-ministru cum ne-a spus tuturor că va obține un portofoliu economic și a primit unul social, despre care încă nu știm exact ce conține.”




Ciolacu, vizibil deranjat, a replicat: „Mi se pare jenant să fiu judecat de președintele meu pentru negocierile foarte bune. Este prima dată când stăm la masa bogaților! Și da, Roxana Mânzatu este vicepreședinte al Comisiei Europene, dar nu cred că asta contează când ești la masă cu cei mai influenți.”

„Cât despre negocierile mele, îmi cer scuze față de domnul președinte. Eu sunt un negociator mai bun decât dânsul, sunt social democrat. În portofoliul meu pentru muncă, locuințe și învățământ, găsim și subiecte legate de România Educată a domnului Iohannis”, a afirmat Ciolacu. ”Așadar, acest portofoliu are tot ce-i trebuie ca să abordeze problemele românilor de acum: pensii, salarii și reformele pe care trebuie să le facem”, a mai adăugat premierul

♦ Secții votare în Diaspora pentru alegerile prezidențiale din 2024

Urmăriți Politic Media și pe Google News