O grupare din USR Baia Mare s-a aliat cu PSD și a primit în schimb postul de City Manager pentru un om din partid, scrie publicația defapt.ro. Beneficiarul înțelegerii este Vlad Duruș. fost depuat în legislatura 2016-2020 fostul deputat și fost prefect de Maramureș din partea USR
O parte din conducerea centrală de la București ar fi știut de înțelegere
Vlad Duruș, într-un mesaj pe un grup intern, susține că o parte a conducerii centrale a USR știa de troc – înțeleg că se referă la Barna et.co., disensiunile între acest grup și Drulă fiind tot mai mari, scrie jurnalistul Mircea Marian de la publicația citată anterior
Potrivit presei locale, după încetarea forțată a mandatului deținut de primarul fugat Cătălin Cherecheș, USR Maramureș a avut membri care au votat conform indicațiilor PSD, inclusiv doi consilieri locali din Baia Mare, și a avut schimbări în funcții la nivel local. Leontin Pop și Claudiu Vasile Pop au votat cu PSD, iar viceprimarul Ioan Doru Dăncuș a preluat atribuțiile de primar interimar, iar Mircea Cirț a fost propus pentru funcția de viceprimar, dar propunerea nu a trecut. Asta s-a întâmplat în ciuda unor decizii interne ale organizației județene a USR Maramureș.
Într-un mesaj intern, Vlad Duruș susține că întelegerea USR Baia Mare cu PSD s-a făcut cu informarea și acceptul câtorva persoane din Biroul Național USR
Da, există la această oră o decizie privind numirea mea ca city-manager.Să știți de la mine (pot confirma și alții din filiala), că sunt cel puțin 3 sau 4 persoane din BN care erau la curent cu tot demersul, încă dinainte de vreo discuție. Ba chiar și-ar fi dorit să fie mai repede, se arată în mesajul intern transmis de Vlad Duruș
Mai multe detalii despre acest subiect pe Defapt.ro
Flux știri internaționale