Partidul de extremă dreapta din Olanda obține un scor uriaș în alegerile europarlamentare. Potrivit unui sondaj realizat la ieșire din secțiile de votare publicat de postul de televiziune NOS, partidul anti-imigrație al naționalistului olandez Geert Wilders obține 8 locuri din cele 31 pe care Olanda le are în Parlamentul European.
Wilders, cunoscut pentru opiniile sale deschise asupra imigrației și islamului, a declarat joi că un rezultat bun pentru partidele naționaliste ar trebui să le încurajeze să se unească în încercarea lor de a schimba reglementările UE și de a repatria mai multe puteri către legislativele naționale.
Sondajul la ieșirea de la urne are o marjă de eroare de aproximativ un loc. Rezultatele finale pentru întreaga Uniune Europeană vor fi anunțate la Bruxelles după închiderea urnelor duminică seara. Între 6 și 9 Iunie, cetățenii din toată Uniunea Europeană sunt chemați la urne pentru alegerile europarlamentare. Vor fi aleși cei 720 de membri ai Parlamentului European pentru mandate de cinci ani.
Votul în Țările de Jos a dat startul a patru zile de alegeri pentru Parlamentul UE în cele 27 de state membre ale UE, reflectând principala provocare politică internă cu care se confruntă uniunea: popularitatea în creștere a partidelor naționaliste și populiste care doresc să demonteze UE din interior.
Olandezul Wilders, premierul italian Giorgia Meloni, liderul opoziției franceze Marine Le Pen dar și premierul maghiar Viktor Orban se deosebesc puternic de majoritatea partidelor de stânga și de multe partide de centru, care susțin o abordare europeană mai unită în privința unor aspecte precum măsurile pentru schimbările climatice sau apărare, argumentând că națiunile individuale au o voce slabă pe scena globală. De asemenea aceștia se opun puternic migrației în UE
♦ Secții votare Diaspora pentru alegerile europarlamentare 2024
Sursă alternativă: France 24
Flux știri internaționale