Patru pacienți au murit după ce au fost operați de același medic din Craiova

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Patru pacienți au murit după ce au fost operați de același medic din Craiova. Medicul a fost reținut de polițiști, transmite Gazeta de Sud

Potrivit oamenilor legii, medicul este cercatat pentru comiterea a patru infracţiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale. Potrivit unor surse judiciare citate de Gazeta de Sud ar fi vorba de dr. Alin Demetrian, șeful Secției de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Urgență Craiova

„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu, transmite poliția doljeană citată de Gazeta de Sud

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de ucidere din culpă, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj

Medicul urmează să fie dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive

Deși 4 pacienți au murit după ce au fost operați de același medic din Craiova, conducerea spitalului susține că nu știe nimic

În mod oficial, SCJU nu a fost informat despre măsurile dispuse într-o astfel de anchetă. Este o surpriză pentru noi, nu țin minte sa fi existat astfel de acuzaţii. Însă spitalul nu este nici organ de anchetă, nici comisie de malpraxis. Astfel nu ne putem pronunța cu privire la acuzații. Nu putem emite vreo sentința. Nu putem decât să lăsăm organele abilitate să cerceteze. Punem la dispoziție documentele solicitate”, a trasmis conducerea spitalului

Mai multe despre acest caz pe Gazeta de Sud; Fotografie Providenta cu caracter ilustrativ

Urmăriți Politic Media și pe Google News