Peste 500.000 de moldoveni au spus NU aderării la Uniunea Europeană

Referendum Republica Moldova
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova: Prezența la vot și primele rezultate: Peste 500.000 de moldoveni au spus NU aderării la Uniunea Europeană. Politic Media prezintă rezultatele live pe măsură ce procesele verbale sunt centralizate:

Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova: Prezența la vot și primele rezultate



Astăzi, cetățenii Republicii Moldova au fost chemați la urne pentru a-și alege noul președinte și pentru a decide, printr-un referendum, direcția țării în raport cu Uniunea Europeană. Până la această oră, procesul electoral s-a desfășurat într-o atmosferă de interes sporit, iar prezența la vot a crescut constant pe parcursul zilei.

După ce toate voturile au fost centralizate (1.488.874 în total), numărul celor care au votat în favoarea aderării la UE a crescut ușor, ajungând la 751.235, ceea ce reprezintă 50,46%. Pe de altă parte, 737.639 de persoane au votat împotrivă, adică 49,54%.

Au fost centralizate 98,87% din voturi: 50,26% au spus DA iar 49,74% au votat împotriva aderării la Uniunea Europeană

Au fost centralizate 98,4% din voturi: 50,09 au votat DA iar 49,91 au votat NU

Update, 92% din procesele verbale au fost centralizate:



53,28% au votat împotriva aderării la Uniunea Europeană iar 46,72% au votat pentru

♦ Maia Sandu: ”Grupări criminale au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro”

După centralizarea a  puțin peste 90% din voturile exprimate la referendum, rezultatul parțial arată că 53,6% au votat împotriva aderării la Uniunea Europeană iar 46,4 % pentru

Conform ultimelor date furnizate la ora 21:00, prezența la vot la alegerile prezidențiale în interiorul țării a atins 51,41%. În diaspora, procesul de vot continuă, având în vedere fusurile orare diferite și prelungirea timpului de vot în anumite secții. De asemenea, pentru referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, datele indică o prezență de 49,8% la ora 19:00, depășind pragul de validare de 33%.

Vom continua să actualizăm articolul pe măsură ce apar noi informații și rezultate oficiale:

După centralizarea a 88% din procesele verbale, ceea ce reprezintă 1,2 milioane de alegători, 45,8% au votat pentru aderarea la Uniunea Europeană iar 54,2 împotriva

Update: După centralizarea a 78% din procesele verbale pentru referendum, peste 1 milion de voturi, rezultatele parțiale arată că 55% au votat împotriva aderării la Uniunea Europeană iar 45% pentru

Rezultate alegeri prezidențiale AICI

Update: După centralizarea a 46,87% din procesele verbale, Maia Sandu conduce cu 35%, fiind urmată de Alexandr Stoianoglo cu 29% și Renato Usatîi cu 14%. În ceea ce privește referendumul, au fost procesate 53% din procesele verbale, reprezentând 539.000 de voturi. Dintre acestea, 44% s-au pronunțat în favoarea integrării în Uniunea Europeană iar 56% au votat împotrivă.

Update 2: După procesarea a 36% din totalul proceselor verbale din țară, Maia Sandu conduce cu 35,05% din voturi. Ea este urmată de Alexandr Stoianoglo, care a obținut 29,57%, și Renato Usatîi cu 14,66%. Alte scoruri preliminare arată că Victoria Furtună a obținut 6,01%, Irina Vlah 5,93%, Vasile Tarlev 3,8%, Ion Chicu 2,08%, Octavian Țîcu 0,95%, Andrei Năstase 0,75%, Natalia Morari 0,68%, iar Tudor Ulianovschi a acumulat 0,54%.

Urmăriți Politic Media și pe Google News