Rusia se opune prin Veto rezoluției ONU de extindere a sancțiunilor și monitorizării situației actuale din Mali
Puterile occidentale acuză Moscova că ripostează împotriva experților ONU care i-au implicat pe mercenarii Wagner din Rusia în grave abuzuri ale drepturilor omului în Mali.
13 dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au susținut rezoluția care ar fi prelungit sancțiunile cu un an împotriva statului african Mali și ar fi menținut experții ONU în țară
Rezoluția ONU prin care se propunea extinderea misiunii în Mali a fost inițiată de Franța și Emiratele Arabe Unite.
După ce Rusia s-a opus rezoluției ONU prin Veto, China s-a abținut de la vot
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că sancțiunile au fost introduse pentru prima dată în 2017 pentru a sprijini un acord de pace în țara de mult timp tulburată.
„Este esențial important ca sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU să abordeze exclusiv această problemă și să nu fie folosite ca mijloc de influență străină asupra Mali și este ceva în care a fost implicat grupul de experți al Consiliului de Securitate”, a spus Nebenzia, citat de AlJazeera
Rusia a propus prelungirea sancțiunilor pentru un ultim an, dar a dorit încetarea imediată a echipei de monitorizare independentă.
Experții independenți ai misiunii ONU din Mali au raportat recent Consiliului de Securitate că soldații malieni și partenerii lor de securitate străini, despre care se presupune că sunt mercenari Wagner, foloseau violența împotriva femeilor și alte „abuzuri grave ale drepturilor omului” pentru a răspândi teroarea.
Statul Mali a fost afectat de instabilitate politică și conflict începând cu revolta din 2012, când grupuri armate, inclusiv reprezentanți ai etniilor tuareg și al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI), au preluat controlul asupra unei părți semnificative a teritoriului. Această situație a condus la o intervenție militară a Franței și altor țări africane în sprijinul guvernului malian.
Rezoluția ONU poate di consultată AICI. Sursă alternativă: AlJazeera
Flux știri internaționale