Traian Băsescu cere activarea Articolului 4 din NATO după a treia dronă doborâtă în spațiul aerian românesc

Traian Băsescu militar
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Fostul președinte Traian Băsescu solicită convocarea de urgență a mecanismului de consultare prevăzut de Articolul 4 al Tratatului NATO, după ce o a treia dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de aviația militară română.

Băsescu a făcut declarația într-o intervenție la Digi24, susținând, de asemenea, că România trebuie să convoace ambasadorul Federației Ruse la București, pentru transmiterea unui protest diplomatic oficial.

A treia dronă doborâtă, interceptată de F-16 deasupra Mării Negre

Incidentul s-a produs duminică dimineață, în zona Sulina. Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, aeronave F-16 ale României au interceptat o dronă care a pătruns în spațiul aerian național.

Drona a intrat în spațiul aerian românesc la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost doborâtă.

În urma incidentului, echipe ale Gărzii de Coastă, sprijinite de două ambarcațiuni, desfășoară operațiuni de căutare a fragmentelor dronei și ale rachetei interceptoare în zona în care acestea au căzut.

Este al treilea incident de acest fel în doar câteva zile.

Prima dronă a fost doborâtă vineri, la ora 11:02, în zona Padina, județul Buzău. Cea de-a doua a fost interceptată și doborâtă sâmbătă dimineață, la ora 8:30, la aproximativ 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Nicușor Dan: „Este inadmisibil și intolerabil”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după seria de incidente și a precizat că ancheta Parchetului General a stabilit că drona doborâtă vineri dimineață era de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul împotriva Ucrainei.

Șeful statului a subliniat că investigațiile privind celelalte două drone sunt încă în desfășurare, iar rezultatele acestora vor sta la baza protestului diplomatic al României față de Moscova.

„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a adăugat că astfel de acțiuni sunt „inacceptabile” și că România le tratează „cu toată seriozitatea”, împreună cu aliații săi.

Ilie Bolojan: „Răspunsul necesar în fața oricăror amenințări”

Și premierul Ilie Bolojan a reacționat după doborârea celei de-a treia drone.

Șeful Guvernului a apreciat că intervenția militarilor români și aliați demonstrează fermitate și curaj în apărarea teritoriului național, considerând că aceasta reprezintă răspunsul necesar în fața amenințărilor și, în mod particular, a încălcărilor ilegale ale spațiului aerian sau maritim.

Bolojan le-a mulțumit piloților și militarilor români și aliați implicați în operațiuni și a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian al României de către Federația Rusă, pe care a calificat-o drept „inacceptabilă”.

Premierul a atras atenția și asupra contextului în care au loc aceste incidente, subliniind că ele reprezintă consecințe ale războiului de agresiune declanșat de Rusia în Ucraina și aflat în desfășurare de mai bine de patru ani.

Ce înseamnă Articolul 4 din Tratatul NATO

Articolul 4 al Tratatului Atlanticului de Nord nu înseamnă declanșarea automată a unui răspuns militar al NATO. Acesta permite oricărui stat membru să solicite consultări cu ceilalți aliați atunci când consideră că integritatea teritorială, independența politică sau securitatea sa sunt amenințate.

În cazul României, activarea Articolului 4 ar însemna ca situația privind încălcările repetate ale spațiului aerian să fie discutată oficial în cadrul NATO și ca aliații să evalueze împreună riscurile și eventualele măsuri care se impun.

Articolul 4 este diferit de Articolul 5, care prevede principiul apărării colective în cazul unui atac armat împotriva unui stat membru. Activarea Articolului 4 nu declanșează automat Articolul 5.

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News