Turcia se opune în continuare aderării Suediei și Finlandei la NATO, potrivit unei declarații făcute de Președintele Tayyip Erdogan, pentru presa de stat TRT Haber, citată de Reuters
Președintele Tayyip Erdogan a declarat că discuțiile oficiale de săptămâna trecută cu delegațiile finlandeze și suedeze nu au fost la nivelul așteptat, iar Turcia nu poate accepta cererile lor de aderare la NATO
„Nu putem spune „da” țărilor care susțin terorismul să intre în NATO”, a mai adăgat liderul de la Ankara
Potrivit unor decalrații aterioare, Turcia se opune pe motiv că aceste două state găzduiesc persoane legate de gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan dar și alte persoane pe care regiul de la Ankara le consideră teroriști
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat recent că se așteaptă ca Suedia și Finlanda să ia măsuri concrete și să înceteze ceea ce Turcia consideră sprijinul lor pentru grupurile teroriste
Finlanda şi Suedia și-au depus împreună, candidaturile pentru aderarea la NATO, în 18 Mai, iar Jens Stoltemberg a declarat atunci că se așteaptă la un proces de aderare rapid
Orice decizie privind aderarea unui nou stat la NATO trebuie luată în unanimitate de către țările membre, iar până acum toate statele sunt de acord, cu excepția Turciei
Flux știri internaționale