Tensiunile dintre SUA și Iran au ajuns, la începutul lunii februarie 2026, la un nivel care nu mai lasă loc pentru interpretări confortabile. Mobilizarea unei forțe navale americane de amploare în regiune, dublată de avertismentele directe venite de la Teheran, alimentează temerea că Washingtonul se află foarte aproape de o decizie militară. În acest context, întrebarea esențială nu mai este dacă relația bilaterală este într-o criză profundă, ci dacă această criză va degenera într-o confruntare deschisă.
Un context exploziv, intern și regional
Iranul traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Protestele interne violente sunt reprimate dur, în timp ce regimul accelerează reconstrucția programului nuclear, afectat de loviturile americane și israeliene din iunie 2025.
Răspunsul Washingtonului a fost pe măsură. Administrația Trump a impus sancțiuni suplimentare și a desfășurat o forță navală impresionantă în Golful Oman și Marea Arabiei. Portavionul USS Abraham Lincoln, escortat de distrugătoare dotate cu rachete Tomahawk și sisteme avansate de apărare antiaeriană, a devenit simbolul acestei presiuni maxime.
Iranul a reacționat prin exerciții navale cu muniție reală în Strâmtoarea Hormuz, poziționând drone și nave rapide în proximitatea forțelor americane. În acest context, ayatollahul Ali Khamenei a avertizat public că orice atac al Statelor Unite va declanșa un conflict regional, declarație care trebuie citită nu doar ca retorică politică, ci ca semnal strategic adresat atât Washingtonului, cât și actorilor regionali aliați Teheranului.
Canalele diplomatice intermediate de Qatar, Turcia și Oman sunt, în prezent, blocate. SUA cere oprirea completă a programului nuclear, limitarea rachetelor balistice și reducerea influenței regionale a Iranului prin actori proxy. Teheranul refuză concesii majore atâta timp cât negocierile se desfășoară sub amenințare militară.
Semnale care indică o decizie deja conturată
Pentru mulți analiști, amploarea desfășurării militare americane depășește nivelul unei simple demonstrații de forță. Aceasta seamănă izbitor cu pregătirile dinaintea altor intervenții ale SUA. Președintele Trump a cerut explicit opțiuni pentru lovituri rapide și limitate, care să vizeze infrastructura Gărzii Revoluționare, situri nucleare și de rachete, precum și lideri implicați în reprimarea protestelor.
Precedentul recent din Venezuela este frecvent invocat. După negocieri fără rezultat și un ultimatum ignorat, Washingtonul a optat pentru o acțiune rapidă și decisivă. Mulți observatori consideră că același tipar se conturează și acum: dialog formal, presiune militară maximă și intervenție în lipsa concesiilor.
În acest cadru, multe surse din mediul OSINT susțin că decizia politică ar fi fost deja luată și că singura necunoscută rămasă este momentul exact al loviturii. Estimările de pe piețele de predicții reflectă această percepție, indicând o probabilitate ridicată a unei acțiuni militare în următoarele luni și o creștere accelerată a riscului pentru luna februarie.
Totodată, generalii de rang înalt ai SUA și Israelului s-au întâlnit vineri la Pentagon, pe fondul tensiunilor în creștere cu Iranul, au declarat duminică pentru Reuters doi oficiali americani. Discuțiile dintre șeful Statului Major Interarme al SUA, Dan Caine, și omologul său israelian, Eyal Zamir, s-au desfășurat cu ușile închise, fără detalii publice.
De asemenea, unii analiști anticipează că Statele Unite ar putea lansa o lovitură militară limitată ca amploare, dar extrem de severă, vizând obiective strategice ale Iranului, inclusiv Garda Revoluționară, capabilități navale și alte facilități militare. Potrivit acestor evaluări, președintele Trump ar urmări să transmită un semnal clar de forță, atât către Teheran, cât și către comunitatea internațională.
De ce prudența rămâne o opțiune reală
În ciuda acestor semnale, există motive serioase pentru reținere. Donald Trump a declarat public că Iranul „vorbește serios”, iar oficiali de la Teheran au confirmat existența unor contacte preliminare. Aceste mesaje sugerează că Washingtonul păstrează deschisă o ultimă fereastră diplomatică, folosind amenințarea forței ca principal instrument de negociere.
Riscurile unei lovituri, chiar limitate, sunt considerabile. Iranul ar putea răspunde prin atacuri cu rachete asupra bazelor americane din regiune, prin activarea masivă a rețelelor sale din Irak, Liban și Yemen sau, în scenariul cel mai periculos, prin blocarea Strâmtorii Hormuz. Un asemenea pas ar provoca un șoc major pe piețele energetice globale și ar putea atrage SUA într-un conflict prelungit cu Iran, exact scenariul pe care Trump a spus în repetate rânduri că dorește să îl evite.
Nu în ultimul rând, unele voci din administrația americană transmit mesaje de prudență, subliniind că decizia finală nu a fost încă formalizată și că planurile existente rămân, oficial, opțiuni de contingență.
O predicție prudentă
Pe baza informațiilor publice disponibile, probabilitatea unui atac militar american limitat împotriva Iranului în următoarele 3–10 este foarte probabilă. Dacă negocierile dintre SUA și Iran nu produc rezultate concrete în următoarele 48–72 de ore, o lovitură țintită rămâne un scenariu foarte plauzibil. În schimb, chiar și concesii minime, precum o pauză temporară a îmbogățirii uraniului sau transferul unor stocuri sensibile, ar putea reduce rapid acest risc.
Situația rămâne extrem de fluidă. O provocare în Strâmtoarea Hormuz, o declarație dură din partea lui Trump sau a ayatollahului Khamenei, ori un anunț diplomatic neașteptat pot schimba radical calculul. Într-un asemenea moment, analiza lucidă și monitorizarea atentă a surselor credibile sunt esențiale.
Sursă alternativă: Reuters
Flux știri internaționale
