Cătălin Drulă a lansat noul USR. Programul de președinte al partidului a fost prezentat de Cătălin Drulă în cadrul unui Comitet Politic organizat la București
La eveniment au participat liderii USR din întreaga țară. De asemenea, au fost invitați mai mulți oaspeți străini. Printre aceștia: Stephane Sejourne, președintele Grupului Renew Europe și Ilhan Kyuchyuk, co-președinte ALDE Europe
La începutul discursului prezentat de Cătălin Drulă, pe ecranul din spatele acestuia, a fost afișat mesajul Campionii USR
După ce i-am văzut pe ocupanții primelor rânduri din sală, remarcăm: Cătălin Drulă a lansat noul USR. cu aceiași oameni
Dan Barna, Ionuț Moșteanu, Vlad Botoș, Cristian Ghinea și alții, sunt oamenii care au fost acuzați de foștii parteneri din partidul Plus dar si de colegi din USR că fac partea din Team Barna. Aceștia s-au aflat în primele două rânduri, alături de invitați
Cele două obiective importante prezentate de președintele partidului par cel puțin irealiste
1. Revenirea la guvernare și implementarea celui mai amplu program de reforme al României de după 1989, Programul Național de Redresare și Reziliență, căruia USR i-a pus bazele.
Revenirea la guvernare în 2024 este o misiune imposibilă pentru USR. Al doilea partid ca mărime din țara, PNL, a reconfirmat că preferă parteneriatul cu PSD. Ambele partide folosesc aceleași practici de guvernare. Numiri politice, sinecuri, lipsă de transparență, cotracte cu presa, etc. PNL a arătat clar că nu vrea să fie deranjată de USR. Revenire la guvernare alături de cine? De celelate partide mici care se vor chinui să atingă pragul de 5% pentru a intra în Parlament? Relația cu partidul AUR a fost deja exclusă din orice discuție
Implementarea PNRR. Cum va participa USR la implementarea programul de reforme din PNRR de la sfârșitul anului 2024? În perioada aceea, toate proiectele și reformele trebuie să se afle deja în plin proces de execuție, având în vedere data scadentă din 2026
2. Extinderea administrației locale USR. Primarii, viceprimarii și consilierii locali și județeni USR au dovedit că pot lupta cu rețeaua instalată de PSD și PNL, că pot fi lideri la investiții și că administrația locală poate însemna cinste, profesionalism și dezvoltare.
Un alt obiectiv irealist. Administrația locală condusă de USR se confruntă deja cu probleme
Un exemplu îl reprezintă primarul din Timișoara, Dominic Fritz. Ajuns primar pe val de entuziasm nemaiîntâlnit în Romania post-decembristă, acesta a reușit în jumătate de mandat să dezamăgească foarte mulți alegători. Printre realizarile acestuia se numără: Gestionarea proastă a companiei de termoficare, mizeria din oraș, creșterea taxelor locale, lipsa de noi proiecte, și altele. De asemenea, reformarea administrației nu s-a produs în Timișoara iar cheltuilile primăriei nu au fost reduse. În schimb, edilul din Timișoara a continuat cu practicile vechii administrații, numind oameni din partid în diverse funcții la companiile din subordinea primăriei
Un alt exemplu îl reprezintă primarul Sectorului 1 din București, Clotilde Armand. Este greu de crezut că aceasta va mai reuși să câstige un nou mandat. A avut parte de probleme si conflicte chiar de la începutul mandatului. Este atacată frecvent din mai toate direcțiile. Mai mult, Clotilde Armand a reușit să își dea cu stângul în dreptul de una singură. Aceasta este acuzată de ANI de incopabilitate și conflict de interese după ce s-a numit pe sine manager al unui proiect
Cât despre extinderea USR în administrația locală din mediul rural, nu cred că poate fi luată în serios. USR este aproape inexistent în satele din România
Programul integral prezentat de Cătălin Drulă poate fi consultat AICI
Flux știri internaționale










