Președintele rus Vladimir Putin le-a ordonat luptătorilor Wagner să semneze un jurământ de loialitate față de statul rus. Este o măsură menită să-i aducă pe mercenari sub un control mai strict de stat
Decretul, publicat pe site-ul Kremlinului, obligă pe oricine care desfășoară activități în numele armatei sau sprijină ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială” în Ucraina să depună un jurământ oficial de credință Rusiei.
Descris în decret ca un pas pentru a construi bazele spirituale și morale ale apărării Rusiei, formularea jurământului include o linie în care cei care îl depun promit că vor urma cu strictețe ordinele comandanților și conducătorilor de rang înalt.
Introducerea de către Vladimir Putin a unui jurământ obligatoriu pentru angajații lui Wagner și ai altor contractori militari privați este văzută ca o mișcare clară de a aduce astfel de grupuri sub un control mai strict de stat.
Decizia Kremlinului vine la scurt timp după ce liderul Wagner, Evgheni Prigojin, este presupus decedat după ce avionul în care se afla s-a prăbușit
Într-o primă reacție după acest accident, președintele belarus Alexander Lukașenko a spus că i-a avertizat pe șefii mercenari Wagner din Rusia, Evgheni Prigozjin și Dmitri Utkin, să fie atenți la posibile amenințări la adresa vieții lor și a insistat că luptătorii Wagner vor rămâne în Belarus
Lukașenko, care a ajutat la negocierea înțelegerii prin care luptătorii lui Wagner se retrag pașnic în Belarus după rebeliunea lor întreruptă din iunie, a declarat atunci că l-a convins pe Putin să nu „șteargă” pe Prigojin și forța sa mercenară.
Sursă alternativă: AlJazeera
Flux știri internaționale