Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a reacționat după tragedia din Botoșani în care o tânără însărcinată, Alexandra, a murit în spital
Moartea înlăcrimatei Alexandra ne privește (în ochi) pe toți
Destrămarea morală a societății, ca și cea a rațiunii dăruite de Dumnezeu, naște monștri. Aceștia nu sunt imaginari, ci cresc chiar printre noi, purtând astăzi aceste chipuri:
Impostura profesională care calcă senin, adică barbar în picioare orice principiu, lege sau jurământ, inclusiv pe cel al lui Hypocrate, care, printre altele, spune: „Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.”
Corupția tentaculară care suprimă orice scrupul și anulează scopul real al oricărei instituții infestate, otrăvind cu doze uriașe de nedreptate corpul social, schilodit deja în fel și chip: de la absența unui plan de salvare națională prin Educație, la cea a drumurilor naționale civilizate care provoacă victime în serie, până la ignorarea sadică a unor femei care nasc murind și abundența variilor acte de complicitate cu răul multiform ce bântuie spațiul public nestingherit de nimic.
În absența unor necesare sancțiuni draconice (parte a educației cetățenești) pentru acte antisociale masiv destabilizatoare ale vitalei încrederi în Autoritate, sancțiuni echivalente ale unui tratament real pentru pacientul național, în golul acestei absențe prosperă și va prospera haosul nimicitor de vieți.
Victimele concrete ale acestui proces de extincție morală, tolerat până dincolo de scandalos la toate nivelurile societății, crește într-un ritm înfricoșător.
Cazurile sunt de o atrocitate care indică strigând la cer cel mai grav lucru posibil și în această lume a noastră: dezumanizarea precedată de alarmanta descreștinare
Mesajul integral transmis de Vasile Bănescu, referitor la tragedia din Botoșani, poate fi consultat AICI
Flux știri internaționale