Klaus Iohannis bifează și Africa

avionul lui Iohannis pentru Africa
Avionul cu care merge Klaus iohannis in Africa
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Klaus Iohannis pleacă astăzi într-un nou turneu, respectiv în Africa. După Asia și America de Sud, președintele Klaus Iohannis va vizita acum câteva țări de pe continentul negru.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa. Acestea vor fi în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania și Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat. Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menționate și redinamizarea relațiilor economice și sectoriale, urmărind deschiderea și valorificarea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global, arată Administrația Prezidențială.

Așa cum a obișnuit si în celelalte deplasări externe, Klaus Iohannis va călători cu un avion privat.

Potrivit publicației BoardingPass, avionul  închiriat de la Global Jet poate transporta maximum 13 pasageri, iar o parte dintre scaunele avionului se pot transforma în două paturi pentru o persoană și alte două paturi duble. De asemnenea, aeronava este dotată și cu duș.

» Iohannis vorbește despre schimbările climatice

» Iohannis în Africa, în țări cu potențial turistic

Mai multe detalii și fotografii despre aeronava Gulfstream G550 pe BoardingPass

 

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News