Ancheta amplă pentru mita si coruptie la granița. Peste 20 de poliţişti de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceasta, în baza unor mandate emise de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Este vorba de un dosar de corupţie care vizează darea şi luarea de mită şi abuzul în serviciu.
Un număr de 26 de persoane au fost reținute ca urmare a unei acțiuni ample desfășurate de către agenții Direcției Generale Anticorupție (DGA) în mai multe județe precum Dolj, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt, Dâmbovița, Sibiu, Caraș-Severin și Hunedoara. Operațiunea a fost coordonată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Potrivit informațiilor furnizate de DGA, ancheta se concentrează pe un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Acestea includ acuzații precum luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu. Faptele presupuse au avut loc în intervalul 2022-2023 și sunt atribuite mai multor agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Calafat.
Persoanele reținute în această anchetă urmează să fie prezentate în fața instanței miercuri, cu propunerea de arestare preventivă. Această acțiune reprezintă un pas în cadrul procesului judiciar ce vizează clarificarea și soluționarea aspectelor legate de presupusele infracțiuni
♦ Poliţişti şi vameşi de la Vama Sculeni acuzaţi că luau mită de la şoferi
Sursă: Agerpres
Flux știri internaționale