Senatul a votat pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu. Plenul Senatului a aprobat solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID, informează Agerpres
Votul a fost secret cu bile, fiind înregistrate 90 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.
Câteva fragmente din timpul dezbaterilor:
Florin Cîțu: Mi-am indeplinit corect atribuţiile, în toate funcţiile pe care le-am deţinut, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Şi de acum înainte, atâta timp cât rămân în politică, mă voi bate pentru bunăstarea tuturor românilor. Vă voi lupta pentru o Românie de dreapta, care să ofere aceleaşi oportunităţi pentru toţi românii. Lăsăm Justiţia să-şi facă treaba. Au trecut trei ani de la pandemie. Omenirea era supus unei situații fără precedent. Totul era sub semnul ipotezelor, nu existau date concrete . Un virus care a închis planeta.
Lucian Romașcanu (PSD): Istoria l-a propulsat pe domnul Cîțu în cea mai înaltă funcție în administrația statului român, funcție pe care a luat-o pe persoană fizică și care a venit a pachet cu o aroganță imensă, cu autosuficiență care nu putea fi combătută în niciun fel. Toate decizile dumnelui erau perfecte, nu lua nicioadată prizonieri, totul era lapte și miere.
Da a fost cea mai cumplită pandemie dar ce ce poate fi mai trist pentru o țară decăt să aibă la cârma de a salva oamenii pe cel mai incompetent premier pe care l-a avut România în trecutul mai recent. Este vorba de un miliard plus TVA. Premierul Marcel Ciolacu încă se luptă să scoată România din gaura unde a băgat-o Florin Cîțu.Am lăsat țara la 2,8% din PIB datorie, iar ei au continuat și au lăsat țara la un deficit de 9,2% din PIB. Noi încă încercăm să scoatem România de unde a lăsat-o domnul Cîțu.
PNL a votat pentru ridicarea imunității
Daniel Fenechiu (PNL): Senatorii PNL vot vota pentru a da verde justiție să cerceteze faptele pe care i se impută domnului Cîțu pentru că așa este normal. Florin Cîțu este în fața noastră și DNA-ul ne spune: lăsați-ne să-l cercetăm, că noi susținem că el a dat un „tun”, cum spune colegul de la PSD, de un miliard de euro. Sună fabulos de sonor. Un miliard de euro
Ion Mircescu (USR): Noi vom vota pentru ridicarea imunității parlamentare așa cum am votat întodeauna când au venit astfel solicitări din partea procurorilor. Avem nevoie de transparență maximă, transparență pe care domnul Vlad Voiculescu a cerut-o încă din 2021
Claudiu Târziu (AUR): Am avut de-a face cu un ser, nu cu un vaccin, după cum se dovedește astăzi. Guvernul Cîțu a practicat terorismul de stat, Guvernul Cîțu a încercat să ne vaccineze cu forța. Nu ar fi trebuit să acceptăm o asemenea decizie. Noi, AUR, am reușit să evităm această nenorocire.
Flux știri internaționale