Marea Britanie și Suedia au semnat astăzi un acord de apărare reciprocă, în contextul în care Suedia și Finlanda se află într-un proces de decizie de aderare la NATO
Premierul britanic Boris Johnson și prim-ministrul suedez Magdalena Andersson au făcut anunțul după ce au avut o întâlnire în Suedia la Harpsund
Aceștia au precizat că este vorba de acord de apărare reciprocă în cazul unui atac
Potrivit acordului, „dacă oricare dintre țări ar suferi un dezastru sau un atac, Regatul Unit și Suedia se vor ajuta reciproc într-o varietate de moduri… și pot include resurse militare”, a declarat prim-ministrul Andersson.
„Dacă Suedia ar fi atacată și ar căuta sprijin la noi, atunci l-am oferi”, a declarat Boris Johnson reporterilor la o conferință de presă comună
Într-o declarație, guvernul britanic a spus că noul acord urmărește să intensifice schimbul de informații și să accelereze pregătirea, exercițiile și desfășurarile militare comune.
Johnson nu a precizat dacă Marea Britanie va trimite trupe în Suedia în cazul unui atac.
„Depinde de Suedia să facă cererea și să precizeze exact ce sprijin este solicitat”, a mai spus acesta
Boris Johnson a adăugat că Regatul Unit va sprijini orice direcție pe care Suedia decide să ia aderarea la NATO.
Sursa: DeutscheWelle
Flux știri internaționale