Fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Nicolae Tudoroiu, care a cerut eliberarea din funcţia de comandă, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, în contextul incendiului de la Ferma Dacilor, a fost mutat la Centrul Operaţional Naţional din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), inoformează Agerpres
Ca urmare a evenimentului tragic produs în data de 26 decembrie 2023, în localitatea Tohani, judeţul Prahova, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Şerban Cantacuzino’ al judeţului Prahova şi-a exprimat acordul cu privire la eliberarea din funcţia de comandă deţinută, pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare, acesta ocupând funcţia din data de 17.05.2022.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare şi în baza acordului personal, începând cu data de 28.12.2023, ofiţerul a fost mutat pe o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale la Centrul Operaţional Naţional din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, funcţie prevăzută cu grad şi coeficient inferioare celei ocupate anterior. Menţionăm că ofiţerul în cauză ocupă funcţia de şef serviciu, o funcţie inferioară celei de inspector şef, se arată în comunicatul IGSU.
Sursă: Agerpres ; Foto: Prahova Expres
Flux știri internaționale