Cristian Ghinea a depus o plângere împotriva procurorului-șef DNA

Cristian Ghinea USR
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Cristian Ghinea a depus o plângere împotriva procurorului-șef DNA, potrivit unui comuncat al partidului citat de Agerpres.  Fostul ministru, spune că  Marius Voineag „a ales să-i acorde protecţie lui Lucian Bode, printr-o anchetă ilegală în cazul achiziţiei trucate prin care au cumpărat 300 de BMW-uri la MAI de la o firmă cunoscută ca având legături cu preşedintele Klaus Iohannis”




El solicită admiterea plângerii, anularea deciziilor contestate și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea Dosarului, precum și sesizarea Parchetului European (EPPO). Această cerere se bazează pe îndeplinirea condițiilor stipulate de legislația comunitară și națională aplicabilă în acest sens.

Cristian Ghinea a înregistrat o contestație împotriva Ordonanței nr. 2792/C/2023, prin care s-a decis respingerea plângerii sale formulată împotriva soluției de clasare din 16.10.2023 în Dosarul 376/P/2022 al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Practic, procurorul Voineag inventează o formă de impunitate a procurorului: nimeni nu îi poate ataca decizia, de facto. Se încalcă astfel un principiu de bază din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, este în interesul legitim al oricărui cetăţean să ceară instanţelor naţionale, printr-o plângere, răspunsuri din partea autorităţilor guvernamentale cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile publice. Pe fond, Voineag a acoperit ilegalităţile comise de procurorul de caz de la autosesizare, la schimbarea încadrării faptei din fraudă cu fonduri europene în abuz în serviciu, susţine Cristian Ghinea.

Vezi ♦ Rămas fără postul de ministru, Cristian Ghinea este plătit de partid 

Sursă: Agepres

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News