Președintele american Donald Trump a transmis sâmbătă un mesaj dur aliaților din NATO, cerându-le să renunțe la importurile de petrol din Rusia. El a precizat că Statele Unite vor impune „sancțiuni majore” împotriva Moscovei doar în momentul în care toate statele membre vor adopta aceeași măsură.
„Sunt pregătit să aplic sancțiuni severe împotriva Rusiei doar atunci când fiecare țară NATO va face același lucru și va opri complet achizițiile de petrol rusesc”, a scris Trump pe rețelele sociale, citând o scrisoare pe care spune că a transmis-o liderilor alianței.
Președintele SUA criticat faptul că unele state continuă să importe combustibili din Rusia, subliniind că acest lucru „slăbește poziția de negociere” a NATO. El a adăugat că, dacă cererea sa ar fi respectată, „războiul s-ar încheia rapid”. Printre membrii NATO care mai cumpără petrol rusesc se numără Turcia – al treilea cel mai mare client al Moscovei după China și India –, dar și Ungaria și Slovacia, potrivit Centrului pentru Cercetare în Energie și Aer Curat.
Trump a cerut totodată aliaților NATO să majoreze semnificativ tarifele la importurile din China, propunând taxe vamale între 50% și 100%, care ar urma să fie eliminate după încheierea conflictului din Ucraina. În opinia sa, o astfel de măsură, combinată cu embargoul asupra petrolului rusesc, ar putea contribui decisiv la oprirea războiului.
Deși Uniunea Europeană a interzis deja importurile maritime de țiței și produse rafinate rusești, mai multe țări europene continuă să aducă gaze naturale lichefiate și alți combustibili din Rusia. Datele Eurostat arată că valoarea importurilor de petrol rusesc în UE a scăzut în primul trimestru din 2025 la 1,72 miliarde de dolari, față de 16,4 miliarde în aceeași perioadă din 2021.
În paralel, Trump a dublat tarifele aplicate Indiei, unul dintre marii cumpărători de petrol rusesc, crescându-le la 50%. Măsura a generat tensiuni diplomatice, New Delhi considerând sancțiunea „nejustificată”. Totuși, în mesajul adresat sâmbătă statelor NATO, Trump nu a mai menționat India – un semnal important, în contextul negocierilor comerciale avansate dintre Uniunea Europeană și această țară.
Sursă alternativă: AlJazeera
Flux știri internaționale