Alin Nica și Nicolae Ciucă sabotează proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Alin Nica și Nicolae Ciucă au blocat în Guvern finanţarea proiectului Timișoara-Capitală Culturală Europeană din cauză că liberalii vor să gestioneze mai multe fonduri decât primaria Timișoara, relatează debanat.ro care citează surse politice

Guvernul trebuia să adopte unele modificări la Ordonanţa de Urgenţă 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”

Pe scurt e vorba de nişte norme prin care Guvernul se obligă să sprijine financiar acest proiect extrem de important nu doar pentru Timişoara, ci pentru întreaga ţară. În ultimul moment însă, premierul Nicolae Ciucă a retras proiectul de pe ordinea de zi, invocând faptul că este “debalansată finanţarea” în favoarea Primăriei Timişoara

Potrivit surselor deBanat, Nicolae Ciucă ar fi ajuns la această concluzie, în urma insistenţelor preşedintelui CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica, dar şi ale altor lideri liberali

Cele două instituţii timişorene urmau să primească bani de la guvern direct proporţional cu contribuţia fiecăreia dintre ele la eveniment. Având în vedere că angajamentele Primăriei Timişoara pentru susţinerea proiectului se ridică la 20 de milioane de euro, iar ale CJ Timiş la 5 milioane de euro, proporţia era de 80% pentru primărie și 20% pentru CJT

Potrivit debanat.ro, la intervenţia unor lideri PSD, printre care Alfred Simonis, procentele s-au schimbat, în total pentru acest proiect fiind alocate de la bugetul de stat 51.979.000 de lei, dintre care 7.379.000 mergeau spre servicii de comunicare, toţii banii fiind însă direcţionaţi, spre Consiliul Judeţean, astfel, sumele alocate pentru reclame, presă etc. ajung la CJT, Alin Nica urmând să-i împartă cum dorește el pentru promovarea unui eveniment de care este responsabilă Primăria Timişoara

Alin Nica şi PNL nu au fost mulţumiţi nici cu această împărţeală, solicitând mult mai mulţi bani, lucru care a dus blocajul la nivel guvernamental, mai notează publicația menționată

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan l-a acuzat pe președintele CJT că sabotează proiectul și a spus că ”pentru Alin Nica, în schimb, Capitala Culturală nu înseamnă decât două lucruri: încă o ocazie să faulteze administrația USR și, mai important, resurse bugetare pe care le poate redirecționa spre rețeaua de agățători de partid pe care și-a construit-o în județ”

Sursă: Debanat.ro

Urmăriți Politic Media și pe Google News