Alina Gorghiu: În acest an am adus aproape 700 de fugari în țară

Alina Gorghiu, locuri penitenciar
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

De la începutul anului până în prezent au fost aduse din străinătate aproape 700 de persoane condamnate care se sustrăgeau de la executarea pedepselor, a anunţat miercuri ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, citată de Agerpres

Vă precizez că, până în acest moment, de la începutul anului, am adus în ţară aproape 700 de persoane, iar în sistemul penitenciar din România 1.800 de persoane sunt extrădate sau predate şi execută pedepsele în sistemul penitenciar

 Alina Gorghiu a menționat că, miercuri, Camera Deputaților a aprobat „Legea fugarilor” cu o majoritate covârșitoare de 230 de voturi. A subliniat că există „anumite persoane condamnate care găsesc diverse metode pentru a evita executarea pedepselor lor în sistemul penitenciar din România”.

„După ce legea va intra în vigoare, fugarilor li se va adăuga o nouă pedeapsă la cea existentă, între şase luni şi trei ani pentru o infracţiune asimilată celei de evadare. Persoanele condamnate care nu se predau autorităţilor în termen de şapte zile vor fi pedepsite cu această sancţiune. Considerăm că este o lege bună, în contextul în care sunt anumite persoane condamnate care găsesc tot felul de tertipuri pentru a nu-şi executa pedepsele în sistemul penitenciar din România.

Dacă n-am fi adoptat această lege, vă rog să mă credeţi că am fi permis în continuare astfel de comportamente. Probabil că unii ar fi considerat că le încurajăm, lucrul care ar fi avut consecinţe grave. Din punctul meu de vedere, conduita celor care fug din ţară subminează încrederea publicului în justiţia românească şi în lege.

Sursă: Agerpres

Urmăriți Politic Media și pe Google News