Asasinarea lui Yitzhak Rabin și venirea la putere a lui Benjamin Netanyahu au subminat planurile de pace între Israel și Palestina

Asasinarea lui Yitzhak Rabin și venirea la putere a lui Benjamin Netanyahu au subminat planurile de pace între Israel și Palestina.

Începând cu finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, tensiunile dintre Israel și Palestina păreau să aibă, în sfârșit, o șansă de a se încheia pașnic. În această perioadă, o serie de evenimente și acorduri semnificative au deschis calea spre reconciliere. Procesul de pace părea să fie un scop tangibil, cu implicarea unor lideri dispuși să facă compromisuri dificile.

Yitzhak Rabin, prim-ministru al Israelului, a fost unul dintre principalii susținători ai procesului de pace. Rolul său esențial în promovarea dialogului și a compromisului a adus speranțe reale în rândul ambelor tabere. Totuși, asasinarea sa în 1995 și ascensiunea ulterioară a lui Benjamin Netanyahu au schimbat radical traiectoria negocierilor de pace.

 Acordurile de la Oslo (1993)

Primul pas important a fost Acordul de la Oslo, semnat în 1993 între Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și Israel, cu Yitzhak Rabin și Yasser Arafat ca figuri centrale. Acest acord prevedea:

• Recunoașterea reciprocă între Israel și OEP.
• Stabilirea unui plan de autonomie palestiniană în Fâșia Gaza și Cisiordania.
• Crearea unui cadru de cinci ani pentru soluționarea finală a conflictului, incluzând aspecte cheie precum statutul Ierusalimului, refugiații palestinieni și stabilirea unor granițe recunoscute internațional.

Acordul a reprezentat un punct de cotitură, oferind o soluție diplomatică la un conflict de decenii. Semnarea lui a dus la o efuziune de optimism și la speranța că pacea ar putea deveni realitate.

Acordul de la Cairo (1994)

În continuarea procesului de la Oslo, Acordul de la Cairo din 1994 a stipulat implementarea unor măsuri de securitate și cooperare între forțele israeliene și palestiniene. Acesta a stabilit regulile pentru retragerea parțială a trupelor israeliene din Gaza și Jericho și a definit autoritatea temporară a guvernării palestiniene în aceste teritorii.

Aceste măsuri suplimentare aveau rolul de a crea un climat de încredere și de a susține tranziția pașnică, în ciuda tensiunilor persistente din teren.

Acordurile de la Oslo II (1995)

Acordurile de la Oslo II, semnate în 1995, au reprezentat un progres și mai detaliat, reglementând împărțirea Cisiordaniei în trei zone: A (sub control palestinian), B (control comun) și C (sub control israelian). De asemenea, a stabilit o serie de proceduri pentru alegerile locale palestiniene și a asigurat o extindere a autonomiei palestiniene în mai multe orașe.

Asasinarea lui Yitzhak Rabin: O lovitură fatală pentru pace între Israel și Palestina

Asasinarea lui Yitzhak Rabin, la 4 noiembrie 1995, a fost o tragedie care a schimbat definitiv cursul procesului de pace. Rabin a fost ucis de un extremist evreu, Yigal Amir, care se opunea vehement concesiilor făcute palestinienilor. Această tragedie a simbolizat opoziția internă dură din Israel față de orice compromis cu Palestina.

• Moartea lui Rabin a lăsat un gol politic și emoțional profund în Israel și a adus nesiguranță în privința angajamentului față de pace.
• Absența lui a permis intensificarea vocilor naționaliste și expansioniste din politica israeliană.

Moartea lui Rabin a fost percepută de palestinieni și comunitatea internațională drept un simbol al vulnerabilității procesului de pace. Israelul și Palestina s-au trezit, astfel, la marginea unui abis, cu un viitor incert în privința eforturilor diplomatice.

Venirea la putere a lui Benjamin Netanyahu (1996): Întoarcerea spre o politică dură

Benjamin Netanyahu a devenit prim-ministru al Israelului în 1996, marcând o schimbare semnificativă în direcția guvernului israelian. Spre deosebire de Rabin, Netanyahu era mult mai sceptic în privința compromisurilor teritoriale și era reticent față de acordurile de la Oslo.

Schimbările de politică și retorica lui Netanyahu:

• Critici față de Acordurile de la Oslo: Netanyahu a fost un critic vocal al Acordurilor de la Oslo, considerând că acestea puneau în pericol securitatea Israelului.
• Extinderea așezărilor: Sub conducerea lui Netanyahu, expansiunea coloniilor evreiești în Cisiordania a continuat, lucru care a subminat încrederea palestinienilor și a dus la tensiuni tot mai mari.
• Politica de securitate strictă: Guvernul său a adoptat o politică mai dură față de mișcările palestiniene și a intensificat măsurile de securitate, restricționând accesul și libertatea de mișcare a palestinienilor în zonele disputate.

În acest context, procesul de pace a fost împins într-un con de umbră, iar ostilitățile dintre cele două tabere au escaladat.

Ascensiunea lui Netanyahu a generat o serie de consecințe grave asupra procesului de pace, atât din perspectiva palestinienilor, cât și a comunității internaționale. Printre principalele efecte negative se numără:

• Fragmentarea și erodarea Acordurilor de la Oslo: Sub conducerea lui Netanyahu, respectarea prevederilor Oslo a scăzut, iar procesul de pace a intrat într-o fază de stagnare.
• Creșterea coloniilor israeliene: Expansiunea continuă a coloniilor a consolidat sentimentul de frustrare și nedreptate în rândul palestinienilor.
• Criza încrederii reciproce: Politica lui Netanyahu a erodat încrederea necesară unui dialog autentic, făcând tot mai improbabilă atingerea unui compromis.

Întensificarea violenței și oportunități ratate

Pe măsură ce Netanyahu a continuat să adopte o poziție inflexibilă, au urmat mai multe evenimente marcante, care au amplificat tensiunile și au dus la escaladarea violenței:

• A Doua Intifadă (2000-2005): Ca răspuns la stagnarea negocierilor, violențele și conflictele armate au izbucnit în regiune, destabilizând și mai mult șansele pentru pace.
• Blocaje la nivel internațional: Eforturile comunității internaționale au fost blocate de lipsa unei cooperări autentice din partea liderilor israelieni, ceea ce a redus drastic sprijinul pentru o soluție pașnică.
• Înrăutățirea situației socio-economice: Condițiile de trai în teritoriile palestiniene s-au deteriorat, generând o criză umanitară care a intensificat sentimentele de ură și resentiment.

Asasinarea lui Yitzhak Rabin și venirea la putere a lui Benjamin Netanyahu au reprezentat două evenimente care au alterat radical traiectoria procesului de pace dintre Israel și Palestina. În timp ce Rabin a adus o viziune de reconciliere și compromis, politica lui Netanyahu a adus o abordare expansionistă și inflexibilă.

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News