Australia a decis anularea, pentru a doua oară, a vizei lui Novak Djokovic. Nu este clar dacă sportivul va fi imediat expulzat, având în vedere faptul că el poate ataca în instanță și această decizie
Decizia a fost luată de ministrul Imigrației, Alex Hawke, în baza unei prerogative excepționale conferite acestuia de legislația acestei țări
“Astăzi, mi-am exercitat puterea în temeiul secțiunii 133C(3) din Legea privind migrația de a anula viza deținută de dl Novak Djokovic din motive de sănătate și bună ordine, considerând că este în interesul public să fac acest lucru. Am luat în considerare cu atenție informațiile furnizate de Departamentul Afacerilor Interne, de Forța de Frontieră Australiană și de dl Djokovic. Guvernul Morrison este ferm angajat să protejeze granițele Australiei, în special în legătură cu pandemia COVID-19″, se arată în comunicatul ministrul Imigrației
Novak Djokovic a recunoscut miercuri că delcarația sa de intrare în Australia a fost completată greșit. Deși realitatea declarațiilor implică responsabilitatea personală (iar furnizarea de informații neadevărate se pedepsește cu până la 12 luni de închisoare), el a spus că de vină este agentul său, care a omis să menționeze că sportivul nu a venit în Australia direct din Serbia, ci a fost în Spania de Revelion
Conflictul a căpătat și valențe politice și diplomatice, Serbia simțindu-se datoare să sară în apărarea cetățeanului său, în timp ce corectitudinea autorităților medicale din această țară a fost pusă la îndoială. Ieri, cotidianul Spiegel, cel mai citit ziar din Germania, a arătat că scanarea codului de pe testul PCR al lui Djokovic indica faptul că acesta ar fi fost negativ, iar la câteva ore după publicarea informației, linkul a fost schimbat și indica un rezultat pozitiv
Este de așteptat ca avocații sportivului să atace decizia în instanță
Flux știri internaționale