Brăila. O dronă militară a căzut la 20 de kilometri în interiorul graniței României. Ministerul Apărării a confirmat informația după ce în presa locală au apărut imagini încă de aseară
În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice, transmite MApN
Acesta este cel mai grav incident pentru noi de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, și, de asemenea, evenimentul cu cea mai mare pătrundere pe teritoriul României.
Nu este clar de ce drona nu a fost detectată de radare.
Martorii susțin că au auzit o bubuitură puternică în momentul prăbușirii dronei.
Potrivit presei locale, din Brăila, drona a fost găsită de localnici în dimineața zilei de 28 martie în apropierea unei ferme din Insula Mare a Brăilei. Aceștia au observat pe o solă un obiect neobișnuit. S-au apropiat și, în mijlocul unui crater cu diametru de cel puțin 4 metri au descoperit o dronă militară de mari dimensiuni, cel mai probabil de fabricație rusească. Martorii au povestit că drona era împrăștiată peste tot, cu componente de aluminiu și sticlă spartă vizibile. A lăsat în urmă o groapă adâncă de aproape 2 metri.
Vladimir Putin i-a acordat un interviu jurnalistului Tucker Carlson, fost prezentator la televeziunea americană Fox News. Președintele rus a început inteviul cu o lungă relatare legată de istoria Ucrainei, în care a subliniat faptul că […]
Drona care a ucis trei militari americani în Iordania a fost confundată cu o dronă americană, informează Associated Press. Potrivit a două surse oficiale americane care au vorbit sub acoperirea anonimatului, o drona inamică care […]
Donald Trump susține că este singura persoană de pe planetă capabilă să pună capăt războiului din Ucraina și să-l oprească pe Vladimir Putin. Într-un interviu acordat publicației Outkick, președintele american a declarat că situația este […]