Cât mai tolerează lumea înfometarea populației din Gaza? O întrebare care nu mai poate fi pusă la viitor. Foametea nu mai „amenință” Gaza — e acolo, prezentă, crudă și letală. Iar comunitatea internațională, cu tot cu marile democrații care pretind că apără drepturile omului, a devenit complice. Tăcerea e asurzitoare. Cinismul e oficial. Ipocrizia e politică de stat.
În Gaza, foametea e politică de război. Deliberată. Sistematică.
Națiunile Unite, prin Programul Alimentar Mondial și Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), au confirmat oficial: sute de mii de palestinieni, majoritatea copii, se află în faza 5 de criză alimentară – adică foamete „catastrofală”. În nordul Fâșiei Gaza, zone întregi sunt izolate total de luni de zile. Oamenii se hrănesc cu iarbă, frunze, hrană pentru animale. Copii subnutriți mor zilnic. În spitale nu mai există lapte praf. Nu mai există nimic.
Crucea Roșie a avertizat în iulie 2025 că lipsa accesului umanitar este „cel mai grav colaps umanitar contemporan produs prin blocaj artificial”. Amnesty International și Human Rights Watch spun lucrurilor pe nume: Israelul folosește înfometarea ca armă de război, practică interzisă explicit de Convențiile de la Geneva și care poate constitui crimă de război. Sau genocid.
Camioanele cu ajutoare – oprite cu bună știință la frontieră
ONU a cerut, de peste trei luni, un minim de 500 de camioane alimentare și 50 de camioane de combustibil pe zi. În realitate, intră uneori 20, alteori niciunul. De ce? Pentru că Israelul refuză autorizarea. Așa-zisul sistem de ajutor „controlat” prin Gaza Humanitarian Foundation — un consorțiu militarizat, creat sub presiunea SUA și a Israelului — a fost un eșec sângeros. Oamenii sunt împușcați în timp ce aleargă spre punctele de distribuție. Mâncarea, când ajunge, e insuficientă, degradată, fără nutrienți. În mod deliberat.
Iar când camioanele rămân blocate la graniță, lumea occidentală aruncă pe cer câteva cutii cu biscuiți și conserve, în timp ce la sol copiii mor. ONU a numit aceste airdrop-uri „o distragere ineficientă, costisitoare și periculoasă de la soluția reală: accesul liber pentru ajutoare”. O rușine internațională.
Statele occidentale: între lașitate, complicitate și minciună
În loc să impună sancțiuni sau un embargou asupra armelor, guvernele SUA, Germaniei, Marii Britanii sau Franței continuă să susțină Israelul „necondiționat”. Iar când vine vorba de foamete, reacția este jalnică: apeluri vagi, preocupări „îngrijorătoare”, cereri de „moderație”. O formă de complicitate diplomatică prin pasivitate.
Unde e curajul moral al Europei când copiii mor de foame cu pâinea la cinci kilometri distanță? Unde e demnitatea americană când soldații israelieni țin armele îndreptate spre burțile goale ale unor civili înfometați?
Genocidul nu mai vine cu uniforme. Vine cu aprobări tacite.
Aceasta nu mai este o criză umanitară — este o operațiune de epurare lentă. O înfometare forțată. Un genocid prin lipsă deliberată de hrană, apă, tratament medical, energie. Și se întâmplă în direct, în fiecare zi, în văzul lumii.
Ce face lumea? Protestează în piețe, condamnă în social media, dar liderii rămân paralizați de frică, sau de calcule electorale. Între timp, fiecare zi de tăcere mai adaugă câteva cadavre. Ale unor copii care nu au nicio vină că s-au născut într-o închisoare la aer liber.
Istoria va reține tăcerea. Sau curajul.
Dacă nimeni nu va opri această înfometare organizată, atunci toți suntem complici. Iar generațiile viitoare vor citi despre această rușine a omenirii cu aceeași oroare cu care azi citim despre lagărele din trecut.
Astăzi, întreaga planetă are doar două opțiuni: să intervină sau să accepte foametea ca instrument legitim de război.
Flux știri internaționale
