CFR SA a încercat mușamalizarea unui incident care se putea transforma într-o catastrofă

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

CFR SA a încercat mușamalizarea unui incident care se putea transforma într-o catastrofă, informează în exclusivitate Club Feroviar

O coliziune a două trenuri încărcate cu motorină și respectiv îngrășăminte chimice a fost evitată joi dimineață în ultimul moment în Gara Sighișoara. CFR SA a băgat acest incident sub preș, avizarea evenimentului de către companie având loc abia după ce publicația Club Feroviar a chestionat autoritățile asupra situației.

Ceea ce putea da o turnură cât se poate de gravă incidentului era încărcătura celor două trenuri, combinația explozivă la propriu și la figurat între motorina și îngrășămintele transportate. O cantitate de explozibil mult mai mare decât cea de la Mihăilești, notează publicația citată

Mecanicul unui tren GFR a adormit, fapt pentru care trenul său a depășit semnalul de ieșire din stație aflat pe roșu. Mai mult, trenul era în neregulă din punctul de vedere al siguranței feroviare, având sistemul de protecție INDUSI izolat. Aceasta este o practică periculoasă la care recurg unii mecanici de locomotivă pentru a scăpa de bătăi de cap. Sistemul INDUSI nu permite unei locomotive să depășească un semnal pus pe roșu cu ajutorul unor inductori amplasați atât pe locomotivă, cât și la nivelul semnalului. Mecanicul mirosea a alcool însă nu a fost testat

Coliziunea a fost evitată pentru că că mecanicul altui tren care intra în stație pe aceeași linie a observat trenul GFR venind spre el și a frânat brusc.

Mai multe despre acest subiect pe Club Feroviar

Urmăriți Politic Media și pe Google News