Claudiu Manda, vicecampion european la chiulitul de la muncă

Claudiu Manda
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a fost absent la peste 40% din voturile din Parlamentul European de la începutul legislaturii, potrivit unei analize realizate de Politico. Acesta ar fi fost depășit la numărul de absențe doar de un eurodeputat grec care se află în închisoare.

Claudiu Manda s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de absențe la vot în Parlamentul European, potrivit unei analize publicate de Politico.eu. Acesta ar fi ratat aproape 44% din voturile din plen.

Primul loc este ocupat de Ioannis Lagos, eurodeputat trimis în Parlamentul European de Grecia. Lagos a lipsit la 62% din voturile nominale din plen, fiind încarcerat din aprilie 2021.

Acesta a fost condamnat la 13 ani de închisoare în 2020 pentru conducerea unei organizații criminale, partidul de extremă dreapta Golden Dawn pe care l-a co-fondat și pe care îl reprezintă în Parlamentul UE. El a fost arestat în aprilie 2021, după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea , iar acum ispășește pedeapsa într-o închisoare grecească. Anterior, europarlamentarul grec a primit și două sancțiuni pentru utilizarea „limbajului abuziv” în discursurile din Parlament, notează publicația citată

Manda, la rândul său, a fost implicat într-un proces penal pentru acuzații de corupție în 2021, până când judecătorii au respins cazul în această primăvară. El a refuzat să comenteze

Claudiu Manda candidează pentru un nou mandat la alegerile din 9 Iunie. Acesta se află pe locul 5 în lista PSD-PNL

Sursă: Politico

Urmăriți Politic Media și pe Google News