Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au desfășurat marți o amplă operațiune de percheziții la Autoritatea Rutieră Română, într-un dosar ce vizează fapte grave de corupție, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Este vizat inclusiv directorul ARR, Cristian Anton
Ancheta îi privește pe 12 suspecți, printre care s-ar afla și directorul ARR, Cristian Anton. Dosarul include acuzații precum dare și luare de mită, trafic de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și divulgarea de informații confidențiale.
Update: În urma perchezițiilor desfășurate la locuințele lui Cristian Anton din București și Timișoara, anchetatorii au descoperit inițial aproximativ 350.000 de euro, sumele fiind ascunse în cutii de carton. Investigațiile au continuat, iar procurorii au identificat ulterior și alte fonduri, valoarea totală depășind 500.000 de euro, potrivit Agerpres.
Conform informațiilor din anchetă, persoanele implicate ar fi cerut și primit sume cuprinse între 600 și 1.500 de euro pentru furnizarea subiectelor la examenele necesare obținerii atestatelor de șofer profesionist în transportul de marfă.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele lui Cristian Anton din București și Timișoara, anchetatorii au descoperit aproximativ 350.000 de euro. Din această sumă, circa 77.000 de lei erau în numerar, restul fiind în euro.
Operațiunea DNA a inclus peste 20 de percheziții în 23 de locații din București și județele Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea. Acestea au vizat atât sediul ARR, cât și locuințele unor persoane fizice și sediile unor firme.
Cristian Anton este considerat apropiat al liderului PSD, Sorin Grindeanu
Ambii având legături vechi în plan politic, încă din perioada în care activau ca și consilieri locali la Timișoara. Relația profesională dintre cei doi a continuat și ulterior, inclusiv în perioada în care Grindeanu a ocupat funcția de ministru al Transporturilor, când Anton a fost numit director de cabinet.
De asemenea, în decembrie 2021, Anton a fost desemnat membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.
Într-un alt episod controversat, o investigație publicată de Rise Project în decembrie 2025 relata că acesta ar fi avut un comportament agresiv verbal față de doi inspectori ISCTR Timiș, convocați la București sub pretextul unei întâlniri oficiale.
Sursă alternativă: Agerpres; Foto: Mediafax
Flux știri internaționale