Cristian Tudor Popescu a exprimat o critică puternică la adresa lui Simona Halep. Jurnalistul a examinat declarațiile recente ale sportivei românce, în special pe cele legate de Patrick Mouratoglou. Gazetarul consideră că sportiva primește acum ceea ce merită, întrucât a acordat o încredere totală antrenorului francez.
Recent, Simona Halep a dezvăluit că a pus capăt colaborării cu Patrick Mouratoglou. Sportiva română a exprimat dezamăgirea ei față de faptul că antrenorul francez nu a reacționat imediat după ce a primit rezultatul pozitiv la testul anti-doping.
Cristian Tudor Popescu și-a exprimat nemulțumirea față de declarația în care Simona Halep spunea că este nedreptățită. El crede că sportiva ar fi trebuit să evite să facă astfel de afirmații, mai ales înainte de desfășurarea unui proces.
Nu te apuci să faci astfel de declarații care pot să creeze reacții adverse unei instanțe de judecată. Practic, forțezi cumva mâna respectivei instanțe să te declare nevinovată, ceea ce mai niciodată nu duce la urmări pozitive”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru sport.ro.
„Simona îl gadilă pe Patrick Mouratoglou cu o asemenea exprimare. Individul a tăcut atâta timp, Simona fiind supusă unor presiuni greu de imaginat pentru noi.
Ar fi trebuit să-i spună măcar acum în față: ‘Am avut încredere și a fost un nemernic, care și-a bătut joc de mine!’
Este, după părerea mea, cea mai mare greșeală din cariera Simonei, faptul că s-a predat cu arme și bagaje, s-a dat pe mâna acestui individ.
Plătește acum pentru modul în care a înțeles să se dea pe mâna acestui Mouratoglou și să-l protejeze. Din punctul ăsta de vedere, Simona merită ceea ce i se întâmplă, a mai adăugat Cristian Tudor Popescu
Simona Halep solicită despăgubiri de peste 10 milioane de dolari de la compania Quantum Nutrition, cunoscută sub numele de Schinoussa Superfoods, după ce a fost testată pozitiv la US Open 2022 pentru Roxadustat, un medicament […]
CTP (Cristian Tudor Popescu) a postat pe pagina sa un mesaj ironic la adresa naționalei României după calificarea la Euro 2024. Nu au scăpat de critici nici Emil Grădinescu și Costi Mocanu, cei doi comentatori […]
Gazetarul consideră că Familia Pandele Firea sunt ”puternici” în interiorul PSD. Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj pe Facebook în contextul scandalului din dosarul Azilul Groazei care a implicat miniștrii PSD. Ciolacu, mai tare […]