CSAT a a probat achiziția de avioane F-35 sdecond hand. Marți, 11 aprilie 2023, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, Klaus Iohannis.
Agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situația de securitate din regiunea Mării Negre și pe implicațiile pentru România. CSAT a fost convocat pe fondul celor mai recente evoluții, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei
În perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic și la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate, transmiste administrația prezidențială
În cadrul ședinței CSAT, a fost analizată şi dezvoltarea aviației militare a României, respectiv achiziția de avioane F-35
Realizarea unor capabilităţi operaționale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calității de stat membru NATO şi UE, cât și descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României.
Spectrul capabilităților de apărare menționate va include, printre altele, capabilități sporite de apărare aeriană și anti-rachetă pentru protecția forțelor proprii și capabilități avansate și diversificate de foc și de lovire cu precizie la mare distanță.
Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane sunt dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi. Au capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene şi sol. De asemenea, au capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia.
În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a.
Tranziția spre avioanele de generația a V-a este programată să aibă loc după 2030. Va dura ani de zile. Presupune semnarea contractelor din timp și plăți făcute în avans. De asemenea, sunt prevăzute și pregătiri ce țin de infrastructură, logistică și instruirea piloților.
Recent, România a decis și achiziția pentru 32 avioane F-16 second hand din Norvegia. Contractul respectiv este de aproximativ 400 de milioane de euro
Costul unui singur aparat F-35 depășește 100 de milioane de euro
Flux știri internaționale
