Cum încearcă USR să se victimizeze cu o minciună

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Cabinetul Ciucă, a adoptat o Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unități administrativ-teritoriale

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a alocat suma de 1.023.630.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 2.890 de unități administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale. Sumele sunt necesare pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

În urma publicării HG din 19 Decembrie USR a reacționat, cu o minciună prin Ionuț Moșteanu. Acesta este vivepreședinte USR, purtător de cuvânt al partidului, și lider de grup în Camera Deputațiilor

1 miliard de lei au plecat astăzi din Fondul de Rezervă al Guvernului către primarii PSD, PNL și UDMR. Un nou miliard de lei. O nouă alocare fără pic de transparență, din pixul lui Ciucă, după negocierile lui cu primarii.

Din nou, primarii USR au fost săriți de la alocarea asta, a transmis Ionuț Moșteanu

Este adevărat că în ultimii ani, Fondul de rezervă a fost folosit de către premier pentru a da bani primariilor, în diverse scopuri. Minciuna USR constă în faptul că, primarii USR ar fi fost săriți de la alocarea asta. FALS!

Și primăriile USR au primit finanțare în cadrul acestei HG. În unele cazuri, o finanțare chiar mai mare decât alte comune de aceași mărime, conduse de primarii coaliției

Evident că numărul primăriilor USR care au primit finanțare este mult mai mic în comparație cu cele conduse de PSD-PNL-UDMR. Acest lucru se datorează faptului că, la nivel național, USR conduce un număr incomparabil mai mic de primării în raport cu cele conduse de primarii coaliției

De exemplu, în Județul Timiș, USR are 4 primării. Două dintre acestea au primit finanțare. Câte 50.000 de lei. Este vorba de comunele Cenad și Foieni. Multe alte comune din Timiș, conduse de primarii coaliției au primit acum câte 10.000 sau 20.000 de lei. Altele au avut parte și de finanțări mai mari

Un alt exemplu este în județul Maramureș. Aici, USR are tot 4 primării. Două dintre acesta au primit finanțare. Leordina și Rona de Sus. 100.000 repectv 120.000 de lei. Acestea reprezintă cele mai mari sume alocate în OAT-urile din acest județ

Un alt fel de exemplu îl reprezintă județul Dolj. Aici, aproape tot județul este condus de PSD. Din peste 100 de OAT-uri, numai 5 au primit finanțare în cadrul acestei HG

La nivel național, orașele mari nu au primit finanțare. Nici cele conduse de USR, nici cele conduse de PSD-PNL-UDMR. Marea majoritate a sumelor au fost alocate către comunle cele mai sărace. Iar USR nu prea are primari în comunele sărace.

Minciuna USR este evidentă și grosolană.

Hotărârea de Guvern poate fi consultată AICI

Lista cu sumele alocate defalcat pentru fiecare OAT se găsește AICI

Urmăriți Politic Media și pe Google News