CCR a anunțat oficial că a respins sesizarea USR cu unanimitate de voturi, și a transmis următorul comunicat;
”Curtea Constituțională a fost învestită, în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu soluționarea, în cadrul controlului anterior promulgării, a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2022, obiecție formulată de un număr de 51 de deputați aparținând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaților
1. A respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.
2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
3. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.”
Flux știri internaționale