Curtea de Apel Ploiești suspendă decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024

CCR BEC Contestații prezidențiale
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea executării Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, care anula alegerile prezidențiale din 2024. Decizia instanței vine în urma unei cereri depuse de o persoană fizică și nu este definitivă

Potrivit minutei ședinței, instanța a admis cererea de suspendare și a decis, totodată, anularea Hotărârii CCR, cu mențiunea că această hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile, recursul urmând a fi soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În context, Biroul Electoral Central a transmis că desfășurarea alegerilor programate în luna mai nu este afectată de această decizie.

Fostul judecător constituțional Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro că, datorită hotărârii Curții de Apel, organizarea alegerilor din 4 mai 2025 depinde de rapiditatea cu care se redactează și se atacă decizia. În opinia sa, dacă procedura se derulează cu celeritate, scrutinul prezidențial din mai ar putea avea loc conform planului.

„Câtă vreme nu anulează cineva sentinţa judecătorului de la Ploieşti, nu prea se mai pot organiza alegerile prezidențiale de acum”, a afirmat fostul judecător

În schimb, fostul magistrat Cristi Danileț a subliniat că o instanță de judecată nu are competența de a suspenda sau anula o decizie a Curții Constituționale, mai ales una care a produs deja efecte, precum emiterea Hotărârii de Guvern privind organizarea unui nou scrutin în mai 202

Aminitm că, potrivit legislației în vigoare, hotărârile CCR sunt general obligatorii și nu pot fi atacate

Urmăriți Politic Media și pe Google News