Curtea Supremă a SUA a emis o hotărâre unanimă prin care a decis că Donald Trump nu poate fi exclus de pe buletinele de vot ale unor state.
Decizia vine după ce Curtea Supremă din Colorado a emis anterior o hotărâre prin care spunea că fostul președinte nu mai poate ocupa o funcție publică din cauza instigării la insurecție în contextul evenimentelor din 6 ianuarie 2021.
Decizia Curții Supreme din Colorado s-a fundamentat pe o prevedere a celui de-al 14-lea Amendament al Constituției SUA, care stipulează că persoanele implicate într-o insurecție nu mai pot deține funcții publice.
Ulterior, alte două state americane, Maine și Illinois, au interzis lui Trump să candideze la alegeri, bazându-se pe al 14-lea Amendament al Constituției americane. Cu toate acestea, implementarea deciziilor respective a fost suspendată până la pronunțarea deciziei Curții Supreme de la Washington în cazul privind interdicția impusă împotriva lui Trump în Colorado.
Hotărârea pronunțată astăzi de Curtea Supremă a SUA obligă astfel toate statele să permită prezența fostului președinte Trump pe buletinele de vot. Decizia a fost luată în unanimitate de toți cei 9 judecători. Cinci dintre aceștia sunt numiți de către republicani
Amendamentul la Constituția SUA cunoscut sub numele de Al 14-lea Amendament a fost adoptat în 1868, în urma Războiului Civil American. Acest amendament a fost introdus pentru a aborda problemele legate de drepturile civile și cetățenești ale afro-americanilor, în special în statele sudice care fuseseră implicate în sistemul sclavagist. Amendamentul a acordat cetățenie și protecție juridică egala pentru toți cetățenii născuți sau naturalizați în Statele Unite și a interzis statelor să priveze pe cineva de viață, libertate sau proprietate fără proces legal echitabil. A fost o mișcare semnificativă pentru extinderea drepturilor civile în SUA.