Procurori și polițiști din cadrul DNA Timișoara au descis astăzi în Primăria Timișoara, informează Presalert
Descinderea DNA vine în contextul în care este un scandal de proporții pe tema neachiziționării de către Colterm SA a certificatelor pentru emisiile de gaze de seră pentru al doilea an consecutiv
Potrivit publicației menționate, echipa de la DNA a intrat în biroul viceprimarului Ruben Lațcău. Nimeni nu poate intra în cabinetul viceprimarului de când au ajuns anchetatorii
DNA transmite că ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. În cursul zilei de 08 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice situate în municipiul Timișoara”
Administratorul judiciar al companiei de termoficare, a avertizat că dacă nu se cumpără certificate până în 30 aprilie, Colterm va intra în faliment, însă viceprimarul Ruben Lațcău a spus că situația nu este așa de gravă
Sursa: Presalert, DNA Timișoara
Flux știri internaționale