Drulă, bucureșteanul mai prezent pe scenă decât în Timiș, pe primul loc în lista USR pentru parlamentare

Cătălin Drulă
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Cătălin Drulă, cunoscut și sub numele de „Ministrul Rangă”, a obținut primul loc în lista USR Timiș <filială condusă de prietenul său Dominic Fritz> la alegerile parlamentare din 1 Decembrie pentru Camera Deputaților. O alegere care ne amintește că, în politică, abilitățile de construcție sunt opționale, carisma nu contează iar prietenia e tot ce contează

Pe vremea când își exercita funcția de ministru al transporturilor, Drulă a reușit să transforme lucrările la centura sud a Timișoarei într-un maraton cu obstacole, dar nu de genul sportiv, ci mai degrabă de tipul „unde-i centura, frate?” Viteza cu care avansa proiectul era comparabilă cu cea a unui melc cu frică de apă. Odată ce Drulă a părăsit scena, centura a fost finalizată într-un timp record, când noul ministru a decis să rezilieze contractul cu firma de construcții – o mișcare pe care Drulă, probabil, ar fi considerat-o o „soluție de ultimă oră”.

Acum, că USR Timiș l-a condamnat să-și continue cariera politică, Drulă solicită voturile timișenilor pentru a treia oară. Deși a fost parlamentar de Timiș timp de 8 ani, prezența sa în județ a fost mai redusă decât umbra unei păsări în zbor. Se pare că strategia sa electorală se bazează pe principiul „văd, dar nu văd”, apărând doar în campanii, ca și cum ar evita cu orice preț realitatea cotidiană a alegătorilor.

La nivel național, Cătălin Drulă a fost o catastrofă politică:



La capitolul leadership politic, performanțele lui Drulă în calitate de președinte USR la nivel național, au fost catastrofale. La ultimele alegeri europarlamentare, formațiunea a înregistrat cel mai slab scor din istorie. Asta da realizare! Criticile nu s-au lăsat așteptate, fiind acuzat că a condus partidul ca un mic dictator, dând afară pe cei care nu cântau pe aceleași acorduri melodramatice, și înconjurându-se de un cerc strâns de „băieți de gașcă” cunoscuți și sub numele de team Barna

Pe parcursul anilor, Drulă s-a prezentat ca un IT-ist de succes în sectorul privat. Căutarea celui de-al treilea mandat parlamentar, pare să indice că scaunul de deputat și salariul de bugetar sunt mai tentante pentru el decât orice start-up.



Urmăriți Politic Media și pe Google News