Elena Lasconi a declarat, într-un interviu televizat, că nu înțelege decizia lui Nicușor Dan de a candida la alegerile prezidențiale. Aceasta a anunțat că miercuri va avea o întâlnire cu primarul general al Capitalei, subliniind că este deschisă dialogului, dar își menține propriile intenții politice. Afirmația sa vine în contextul în care Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la prezidențiale după ce Curtea Constituțională a dispus reluarea scrutinului.
„Sunt deschisă să analizăm și sondaje, dar nu cred că mă voi retrage. Sunt convinsă că voi obține un scor mai bun decât Nicușor Dan”, a afirmat Lasconi, adăugând că are rezerve în privința credibilității sondajelor.
Întrebată de ce a acceptat să se întâlnească cu Nicușor Dan, în ciuda pozițiilor divergente, aceasta a explicat: „Pentru că este român, pentru că este primar – unul pe care îl respect – și pentru că sunt o persoană deschisă dialogului.”
De cealaltă parte, la ca și Elena Lasconi, Nicușor Dan a declarat în această săptămână că nu intenționează să renunțe la candidatura sa pentru alegerile prezidențiale.
Flux știri internaționale