Erdogan cere o alianță islamică împotriva Israelului, pe măsură ce masacrul din Gaza continuă

Rachetă Iran Turcia
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că țările islamice ar trebui să formeze o alianță împotriva a ceea ce el numește „amenințarea în creștere a expansionismului” din partea Israelului, atrăgând o reacție dură din partea ministrului israelian de Externe. Erdogan a făcut afirnațiile după ce, o femeie turco-americană, participantă la un protest împotriva extinderii așezărilor israeliene în Cisiordania ocupată, a fost ucisă de trupele israeliene vineri.

Erdogan a declarat că „singurul pas care va opri aroganța israeliană, banditismul israelian și terorismul de stat israelian este alianța țărilor islamice”, la un eveniment al asociației școlilor islamice de lângă Istanbul.




El a adăugat că măsurile recente pe care Turcia le-a luat pentru a îmbunătăți relațiile cu Egiptul și Siria sunt menite să „formeze un front de solidaritate împotriva amenințării în creștere a expansionismului”, care, potrivit lui, amenință de asemenea Libanul și Siria.

Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a condamnat remarca lui Erdogan, numind-o „o minciună periculoasă și incitare”, și a acuzat liderul turc că a colaborat ani de zile cu Iranul pentru a submina regimurile arabe moderate din regiune. Erdogan a găzduit săptămâna aceasta în Ankara pe președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, în cadrul unei întâlniri care a marcat prima vizită prezidențială în 12 ani, discutând despre războiul din Gaza și modalitățile de îmbunătățire a relațiilor bilaterale.

Armata israeliană a declarat după incidentul de vineri că analizează rapoartele privind moartea unei cetățene străine „în urma unor focuri de armă în zonă. Detaliile incidentului și circumstanțele în care a fost lovită sunt în curs de revizuire”. Biroul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu nu a oferit deocamdată un comentariu privind incidentul de vineri.

Peste 40.000 de persoane au fost ucise în GAza după atacul hamas din 7 Octombrie 2023. De asemenea, în ultimele săptâmâni, Israelul a început o ofensivă militară și în Cisiordania, zeci de persoane fiind deja ucise

Urmăriți Politic Media și pe Google News